Confidenţialitate


Rațiunea Zilei, cu Cătălin Striblea: Valul doi a venit pe o criză de neîncredere


Rațiunea Zilei, cu Cătălin Striblea: Valul doi a venit pe o criză de neîncredere

Trebuie să discutăm despre cel mai important subiect al zilei, dar în egală măsură și cel mai ignorat, dacă te uiți la ce se întâmplă în jurul nostru. Cred că suntem în valul doi al epidemiei de coronavirus. Diferența este că de data asta, cel mai important spital COVID din România s-a umplut.

Institutul Matei Balș a anunțat că nu mai poate face internări pentru că nu mai sunt spații. Pentru cei care se îmbolnăvesc trebuie găsite alte soluții la spitalele de sprijin din București. Doctorul Adrian Marinescu de la spitalul Balș spune că, dacă se merge în această direcție, cu siguranță vor crește și cazurile de ATI. Acestea sunt 176 acum în toată România, care are cam 1500 de paturi. Brașovul nu mai avea nici el loc de pacienți de acum două zile.

Problema este că toate cifrele proaste cresc. Sporește numărul de cazuri zilnice, cam din 8 iunie încoace. De asemenea, a sporit rata de reproducție a virusului, care a trecut de 1 și a ajuns la 1.13. De asemenea a crescut numărul de cazuri active, care e la 5300.

Și numărul morților într-o singură zi e cel mai mare din ultima lună, adică 22. Numărul de noi vindecări fluctuează de la o zi la alta, de la cifre mici, cum ar fi 40 până la unele mai mari, de peste 200.

Un semnal vine și de la mai mulți medici. Sunt din ce în ce mai multe cazuri cu forme medii și severe ale bolii. De altfel, Raed Arafat și Nelu Tătaru au repetat în această perioadă că pericolul nu este trecut. S-a adăugat și o reacție politică a președintelui Iohannis care și-a arătat îngrijorarea față de ceea ce se întâmplă.

Toate datele coincid cu relaxarea pornită în luna iunie și care acum își arată primele rezultate. Este evident pentru toată lumea că măsurile de restricție nu mai funcționează și că în egală măsură sunt probleme cu responsabilitatea personală. Cred că fiecare dintre voi a văzut că nu se poartă măști în spațiile publice, că nu se respectă distanțele, că e aglomerat peste limită la unele terase. Dar mai ales că există o presiune constantă pentru încălcare. Lumea stă de vorbă fără griji, s-a revenit la întinsul mâinii.

Ceea ce este cel mai periculos, însă, este discursul care vine și dinspre o parte din elita politică și care îndeamnă la nerespectare și la neîncredere. PSD și aliații au îndemnat de-a dreptul la minimalizarea restricțiilor și au făcut tot felul de trucuri care să îndepărteze măștile. Țineți minte și modul în care au susținut ignorarea măsurării temperaturii.

Adăugați activitatea constantă a Avocatului Poporului de a chestiona aceste măsuri. Toate au dus la un climat în care foarte mulți oameni nu mai cred în boală. Scenariul politic lucrat în laborator și care a vrut să construiască imaginea unui dictator la Cotroceni vine acum înapoi către populație.

Este firesc să pui întrebări și să chestionezi datele de la autorități. Sunt valide întrebările despre numărul de teste, inadvertențe între raportări. Nu știm exact cine sunt și de unde vin pacienții, dacă sunt focare sau răspândire comunitară. Sau cum se stabilește cauza fiecărui deces. Societățile democratice sunt construite pe întrebări și chestionarea mai marilor zilei.

Doar că aceasta trebuie să fie onestă și nu pentru construirea unui capital politic. Pentru că azi, e posibil ca unii oameni să sufere tocmai pentru că politicienii lor au acționat incorect.
Președintele Klaus Iohannis a pomenit de o posibilă revenire la starea de urgență. Nu știm în ce măsură mai e posibil sau dacă societatea mai acceptă. Dar e vital să vă spălați pe mâini și să purtați mască. Și să aveți grijă de voi pentru că suntem pe cont propriu.

Rubrica Rațiunea Zilei, cu Cătălin Striblea, este de luni până vineri pe frecvențele Europa FM în emisiunile Deșteptarea și România în Direct.

O puteți găsi pe www.europafm.ro și sub formă de podcast, accesibil inclusiv în Aplicația Europa FM, iTunes și Spotify, dar și sub formă de episoade audio direct pe canalul de YouTube Europa FM.


Ultimele stiri
Senatul a adoptat, în calitate de cameră decizională, „legea ANI” care ar putea aduce României 770 de milioane…

România a primit astăzi prima plată din programul SAFE. Alocarea reprezintă 15% din bugetul rezervat

Ungaria declară Rusia „o amenințare pentru Ungaria, Europa şi ordinea globală”. Documentul semnat de Peter Magyar a fost…

PNL acuză PSD că întârzie intenționat adoptarea legii salarizării unitare, de care depinde îndeplinirea unui jalon din PNRR.…

Fosta șefă adjunctă a Cabinetului lui Zelenski, Iryna Mudra, a fost arestată preventiv într-un dosar de spălare de…

Ce înseamnă calitatea pentru clienții unui atelier de bijuterii personalizate? (P)

Programarea la salon nu mai începe cu un telefon: cum schimbă platformele online rutina de beauty (P)

Dispute în Parlament pe modificarea legislativă care ar oferi salarii compensatorii pentru angajații de la stat concediați. PSD…

MAE de la București confirmă convocarea însărcinatului cu afaceri al României la sediul MAE de la Moscova

Zi decisivă pentru Legea integrității. Proiectul a fost adoptat de comisiile Senatului. Plenul va da votul final |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează