Confidenţialitate


Ratele românilor vor crește, din nou, de la 1 aprilie. Analiștii se așteaptă ca IRCC-ul să ajungă la cel puțin 6 procente | AUDIO


Ratele românilor vor crește, din nou, de la 1 aprilie. Analiștii se așteaptă ca IRCC-ul să ajungă la cel puțin 6 procente | AUDIO

Cresc ratele românilor, încă o dată, de la 1 aprilie. În câteva zile, va fi publicat noul nivel al Indicelui de Referință pentru Creditele Consumatorilor – IRCC. Va crește la nivelul de 6 procente. Unii analiști estimează că ar putea depăși acest prag.

În Parlament, aleșii puterii admit că e greu să te descurci din salariu în România, dar spun, în același timp, că salariile sunt majorate constant.

Următoarea valoare a IRCC se va aplica în perioada 1 aprilie-1 iulie. Se estimează că va ajunge la 6 procente.

Acest lucru înseamnă că, pentru un credit la Prima Casă, persoanele care au împrumuturi luate după 2019, deci li se aplică IRCC, plătesc dublu.

Aceștia îi urmează, la câteva luni, pe clienții băncilor care achită dobânzile în funcție de ROBOR.

Într-o declarație politică, deputatul PNL Valentin Făgărășanu sublinia că nu doar nivelul salariilor îi descurajează pe români:

„România nu e o țară ca afară, toți românii știu că în țara lor statul îți ia aproape jumătate din salariu prin contribuții și impozit dar nu-ți oferă la schimb decât servicii publice de slabă calitate, un sistem de sănătate ineficient marcat în continuare de birocrație și corupție.”

IRCC era, la 1 iulie 2021, 2,41%.

După mai bine de un an, în octombrie 2022, IRCC ajunsese la 4,06% pentru ca, la 1 ianuarie anul acesta, să fie de 5,71%.

Aproximativ 450.000 de persoane fizice au de rambursat credite în funcție de nivelul IRCC.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Shutterstock

Citește și: Producătorii de ulei, unt și zahăr, bănuiți că au convenit să crească prețurile artificial. Consiliul Concurenței verifică 13 companii din domeniu


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan: Am primit sute de pagini de materiale ”relevante” despre problemele din Justiţie

Constanța: Nou port la Canalul Dunăre-Marea Neagră | AUDIO

Târg Regal de Crăciun la Săvârșin | AUDIO

Primarul General, Ciprian Ciucu: Capitala este aproape în faliment, cu două mari găuri bugetare, la Transport și Termoficare…

Guvernul a înființat Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul Justiției

Taxă specială pentru turiștii care vin în București

Hunedoara: Descoperire nouă la Castelul Corvinilor. Au fost găsite două documente vechi de peste 150 de ani, depuse…

„Sirenele libertății” vor răsuna sâmbătă la Timişoara, un gest simbolic care marchează ziua declarării primului oraş liber de…

Ciprian Ciucu, după ce a depus jurământul pentru funcția de primar general al Capitalei: „Va urma o perioadă…

Vladimir Putin a acuzat Ucraina de începerea războiului în 2022 și a prezentat o hartă a Rusiei care…