Confidenţialitate



Rapsodia Română nr. 2 revine la Festivalul Enescu, cu Orchestra de Tineret și Cristian Mandeal


Rapsodia Română nr. 2 revine la Festivalul Enescu, cu Orchestra de Tineret și Cristian Mandeal

Celebra soprană Sonya Yoncheva, pe scena Ateneului Român

Celebrii soliști Sonya Yoncheva (soprană), Alexei Volodin și Malcom Martineau (pian), precum și Orchestra Română de Tineret susțin programul artistic al acestei zile la Festivalului Enescu, constând în arii diverse, Rapsodia a II-a de Enescu, Beethoven și Ceaikovski.

La Ateneul Român, de la ora 16.30, va avea loc un recital vocal instrumental susținut de soprana Sonya Yoncheva și pianistul Malcom Martineau. Programul cuprinde arii de compozitorii Duparc, Viardot, Chausson, Donizetti, Delibes, Puccini, Martucci, Tosti și Verdi.

La Sala Palatului la ora 19.30 va concerta  Orchestra Română de Tineret, condusă de dirijorul Cristian Mandeal, solistul serii fiind pianistul Alexei Volodin. Programul cuprinde lucrări de Enescu, Beethoven și Ceaikovski.

Prima lucrare a concertului din această seară, Rapsodia română în Re major op. 11 nr. 2 de George Enescu este una dintre cele mai populare și îndrăgite lucrări enesciene. Prin caracterul său exotic, puternic influențat de melosul popular, dinamismul și orchestrația spectaculoasă, această lucrare de tinerețe, cucerește publicul și interpreții, fiind nelipsită din repertoriile marilor orchestre.

În continuarea programului vom asculta Concertul nr. 3 în do minor pentru pian și orchestră  de Ludwig van Beethoven, la pian Alexei Volodin. Concertul nr. 3 a fost compus în anul 1800 și dedicat Prințului Louis Ferdinand al Prusiei, iar la premieră a fost  interpretat de Beethoven însuși.  Beethoven  a compus lucrări în toate genurile epocii, iar creației pianistice i-a acordat o deosebită atenție.  Lucrarea de față este un prototip al stilului clasicismului vienez, o muzică grațioasă, echilibrată structural și plină de seninătate și patos. Un plus pe care Beethoven îl aduce clasicismului constă în spectaculoase contraste tematice, de caracter și de nuanțe. De asemenea, tematismul muzical surprinde momente de melancolie și dramatism, chiar culminații impetuase, specifice revoluționarului compozitor, aflat la confluența dintre epoci.

Seara se încheie cu sonorități fermecătoare ale romantismului, Ceaikovski – Simfonia nr. 6 în si minor op. 74, Patetica. Compusă în anul 1893, este ultima lucrare din creația compozitorului și înglobează tot ce înseamnă stilul și conținutul muzicii lui Ceaikovski, după cum anunță și titlul. Premiera a avut loc cu 8 zile înainte de moartea sa, la Sankt Petersburg, cu Ceaikovski la pupitrul dirijoral. Ceaikovski, o personalitate hipersensibilă aflată într-o permanentă luptă cu destinul, a exprimat conflictele sale interioare în creațiile sale. Pentru această simfonie și semnificația sa avem mărturia compozitorului: ,,Fară exagerare, mi-am pus întregul suflet în această lucrare”.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează