Confidenţialitate


Societatea Română de Microbiologie: Achiziția de termoscanere, posibilă pentru a identifica persoanele care ar putea fi purtătoare ale virusului din China


Societatea Română de Microbiologie: Achiziția de termoscanere, posibilă pentru a identifica persoanele care ar putea fi purtătoare ale virusului din China

Președintele Societății Române de Microbiologie, dr. Alexandru Rafila, spune că există posibilitatea să fie achiziționate termoscanere, ce vor fi montate în aeroporturi, astfel încât să fie identificate persoanele care au febră și ar putea fi purtătoare ale virusului din China.

Astăzi, la nivelul Organizației Mondiale a Sănătății, se va stabili dacă va fi decretată stare de urgență.

„În cazul în care – și e foarte probabil – se declară urgență la nivel global, noi am făcut, în afară de un grup de lucru, nominalizarea unităților sanitare care să primească pacienți. E vorba de spitalele de boli infecțioase „Matei Balș” din București și cele din Iași, Cluj și Timișoara”, spune Rafila.

Conform sursei citate, pe aeroporturi vor fi trimise echipe medicale care să asigure permanența.

„În ceea ce privește măsurile de la Aeroport, sunt similare cu cele care au fost în timpul pandemiei de gripă, făcând referire la un set de informații care vor fi oferite tuturor călătorilor, posibilitatea de achiziție de termoscanere care să evidențieze eventualele persoane cu febră și care ar putea să răspundă definiției de caz. Nu în ultimul rând, vorbim de constituirea de echipe care să asigure permanența serviciilor medicale în aeroporturile internaționale”, a adăugat președinte SRM.

Referitor la această achiziție de termoscanere, directorul Institutului de Boli Infecțioase, Adrian Streinu Cercel, a specificat că în curând, aceste aparate vor fi amplasate pe toate aeroporturile din lume.

„Noi am făcut o recomandare (de achiziție de termoscanere, n.r.) și această recomandare va fi trimisă de către Ministerul Sănătății către zonele Ministerului Transporturilor, astfel încât să ia în calcul amplasarea de astfel de camere termice pentru determinarea pacienților cu febra.(…) Oricum, datorită modificării de circulație a microorganismelor pe Terra, încet, încet, fie că nu e anul asta, dar la anul sigur, va deveni standard operațional pe toate aeroporturile internaționale din lume”, a subliniat Streinu Cercel.

Un grup de specialiști în sănătate publică, boli infecțioase și microbiologie s-a întâlnit, astăzi, sub coordonarea secretarului de stat Nelu Tătaru, pentru a stabili măsurile ce se impun, în conformitate cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, legat de gripa din China.

Autoritățile chineze au anunțat astăzi că nouă persoane au decedat până acum din cauza noului tip de coronavirus, iar 440 de persoane au fost infectate, informează Reuters. Totodată virusul a ajuns și în SUA.

De asemenea, alte două mii de persoane care au intrat în contact cu persoane infectate au fost plasate în carantină, iar dintre acestea 765 au fost deja scoase de sub observație, întrucât nu au prezentat simptome ale infecției, a anunțat Li Bin, vicepreședintele Comisiei Naționale de Sănătate. Oficialul a adăugat că există indicii potrivit cărora virusul se transmite pe cale aeriană.

Anterior, autoritățile chineze din domeniul medical anunțaseră că virusul se transmite de la om la om.


Ultimele stiri
Premierul Ilie Bolojan, despre moțiunea privind acordul Mercosur: „Sădesc spaime în rândul celor care nu știu nici detaliile…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…

INS: România a exportat în decembrie anul trecut cu 9,4% mai mult față de aceeași lună a lui…