Confidenţialitate


Rafael Nadal, în semifinalele US Open după un meci de aproape 5 ore cu Dominic Thiem


Rafael Nadal, în semifinalele US Open după un meci de aproape 5 ore cu Dominic Thiem

Meciul dintre Rafael Nadal și Dominic Thiem a început uluitor, cu set câștigat la zero de austriac. Apoi, liderul mondial a revenit și a răsturnat rezultatul, 6-4, 7-5.

Austriacul a restabilit egalitatea după un ție break, 7-4 și s-a ajuns la decisiv.

Cei doi au mers umăr la umăr până la 5-5 când Nadal a ratat 3 mingi de break, iar Thiem a revenit de la 0-40, a câștigat 5 mingi la rând și și-a făcut serviciul. În cele din urmă a fost din nou tie break și principalul favorit s-a impus cu 7-5.

Rafael Nadal îl va întâlni în semifinale pe Juan Martin del Potro, care a pierdut primul set al întâlnirii cu John Isner, dar apoi s-a impus cu 3-1 după 3 ore și jumătate de joc, scor 6-7, 6-3, 7-6, 6-2.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează