Confidenţialitate


Queen – o formaţie legendară


Queen – o formaţie legendară

Queen a devenit una dintre cele mai cunoscute trupe din lume datorită single-urilor ca “Bohemian Rhapsody,” “We Will Rock You“, “Another One Bites the Dust”, dar şi datorită show-urilor legendare.

Povestea trupei începe încă din 1967, atunci când chitaristul Brian May şi toboşarul Roger Taylor s-au alăturat solistului Tim Staffel într-un grup numit Smile. Staffel a ales curând o cariera solo, iar locul lui a fost luat de Freddie Mercury, ulterior alăturându-se şi basistul John Deacon.

În 1973 au semnat cu EMI Records, iar în acelaşi an au lansat primul album “Queen”.

La doar doi ani distanţă, au scos albumul “A Night At The Opera” care le-a adus succesul mondial, dar şi primul disc de platină.

Albumul, descris ca fiind o fuziune între hard rock şi glam rock, conţine single-ul “Bohemian Rhapsody”, compus de Freddie Mercury. A rămas pe locul 1 în topurile din Marea Britanie pentru 9 săptămâni consecutive şi avea să devină unul dintre cele mai apreciate cântece din toate timpurile.  Videoclipul piesei, regizat de Bruce Gowers, este considerat primul videoclip de promovare autentic.

Cel de-al treilea albumul lor, “News of the World”, din 1977, conţine două dintre cele mai cunoscute imnuri rock “We Will Rock You” şi “We are the Champions”.
În începutul anilor 80, erau deja una dintre cele mai mari trupe rock din lume. Show-ul lor din cadrul Live Aid din 1985 este privit ca unul dintre cele mai mari din istoria muzicii rock.

Pe 23 noiembrie 1991, în plin succes mondial, Freddie Mercury anunţă presa din întreaga lume că are SIDA. După o lungă suferinţă, moare chiar a doua zi.

Pe lângă talentele lui de cântăreţ şi compozitor, Mercury a demonstrat şi abilităţi de showman. Este cunoscut felul în care ştia să delecteze publicul şi cum reuşea să creeze o strânsă legătură cu fanii, încurajându-i să cânte alături de el.

Ceilalţi membri ai formaţiei continuă să facă muzică, atât împreună cât şi separat. Cel mai recent album al lor, “Queen Forever”, lansat în 2014, conţine piese mai vechi ale grupului, avându-l solist pe Freddie Mercury.

În 2002, cele mai mari hituri ale lor au fost transpuse în musical-ul, “We Will Rock You”.

De-a lungul timpului, trupa a lansat 18 albume ajunse numărul 1, 18 single-uri devenite numărul 1 şi 10 DVD-uri care au ocupat prima poziţie la vânzări. Queen a vândut 300 de milioane de discuri, fiind astfel una dintre cele mai bine vândute formaţii din toate timpurile. Influență deosebită pe care o au cei de la Queen asupra industriei muzicale, a fost recunoscută în 2001, atunci când au fost introduşi în Rock and Roll Hall Of Fame.

Contribuţia lor în muzica rock este uriaşă. Formaţii precum Judas Priest, Iron Maiden, Metallica sau Guns N’ Roses au recunoscut că sunt influenţate de Queen.

 


Ultimele stiri
David Popovici, campion european la 200 de metri liber. Devine primul înotător care realizează dubla 100 – 200…

O a doua dronă a fost găsită vineri în județul Tulcea

Incendii în Spania: rămășițele a trei regi ai Aragonului, evacuate dintr-o mănăstire | AUDIO

Accident grav în Mureș: trei oameni, între care un minor, au murit și patru au fost rănite |…

Viorel Pașca scapă de sechestrul pus pe conturile și averea familiei sale. Ce au decis judecătorii | AUDIO

Fotbalistul norvegian Erling Haaland a stabilit patru recorduri mondiale pentru performanțele sale | AUDIO

Legea salarizării bugetare: Ministerul Muncii trimite amendamentele la Cotroceni în weekend | AUDIO

Accident rutier pe A0. Un om și-a pierdut viața, iar altul a fost rănit și transportat la spital

Copiii din Germania vor primi câte zece euro lunar pentru pensia privată. Măsura se aplică până la vârsta…

Tulcea: A fost securizată zona unde au fost găsite resturile dronei care a explodat. O echipă a MApN…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează