Confidenţialitate


Putin a ordonat plasarea în stare de alertă a forțelor nucleare | VIDEO


Putin a ordonat plasarea în stare de alertă a forțelor nucleare | VIDEO

Preşedintele rus a anunţat, duminică, plasarea în stare de alertă a “forţei de decurajare” a armatei ruse, care poate cuprinde o componentă nucleară, în a patra zi a invaziei Rusiei în Ucraina, relatează AFP.

“Ordon ministrului apărării şi şefului Statului Major să plaseze forţele de descurajare ale armatei ruse în regim special de alertă de luptă”, a declarat Vladimir Putin în cursul unei întâlniri cu şefii săi militari, transmis[ de televiziunea de stat.

Potrivit Reuters, liderul rus a ordonat deja comandamentului său militar să pună forțele de descurajare ale Rusiei – o referire la unitățile care includ arme nucleare – în stare de alertă maximă, invocând declarații agresive ale liderilor NATO și sancțiuni economice împotriva Moscovei.

„După cum vedeți, nu numai că țările occidentale iau măsuri neprietenoase împotriva țării noastre în dimensiunea economică – mă refer la sancțiunile ilegale despre care toată lumea le cunoaște foarte bine -, ci și oficialii de vârf ai țărilor NATO de conducere își permit să facă declarații agresive cu cu privire la țara noastră”, a spus Putin la televiziunea de stat.

Potrivit informațiilor publice, Moscova deține un stoc de circa 4.310 focoase nucleare. O parte importantă dintre acestea sunt ținute în rezervă, restul fiind instalate pe diferite arme terestre, marine sau aeriene.

Ordinul lui Vladimir Putin a venit cu câteva zeci de minute înainte ca președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, să anunțe că acceptă negocieri cu partea rusă.

Kievul a confirmat duminica aceasta că va participa la negocieri cu Moscpva într-o regiune de la frontiera sa cu Belarusul, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Potrivit Reuters, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că delegaţiile rusă şi ucraineană se vor întâlni fără niciun fel de condiţii prealabile.

Anterior, şeful delegaţiei ruse, Vladimir Medinski, a declarat că membrii delegaţiei sale se deplasează de la Minsk la Gomel şi că acelaşi lucru l-ar face şi o delegaţie ucraineană de la Kiev.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează