Confidenţialitate


PSD și AUR au votat pentru ajutoare temporare destinate pensionarilor militari în ședința reunită de buget și finanțe. Ministrul Apărării susține că nu există fonduri pentru aceste excepții | AUDIO


PSD și AUR au votat pentru ajutoare temporare destinate pensionarilor militari în ședința reunită de buget și finanțe. Ministrul Apărării susține că nu există fonduri pentru aceste excepții | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

PSD și AUR au votat cot la cot, favorabil, pentru ajutoare temporare dedicate militarilor pensionari cu pensii mai mici de 3.000 de lei în comisiile de specialitate. Este vorba despre un amendament depus de PSD. Trebuie spus că, pentru a fi incluse în buget aceste ajutoare, amendamentul trebuie să fie aprobat și în Parlament, în ședința plenului de joi. Pensionarii militari cu venituri sub 3.000 de lei ar urma să primească – în funcție de cât de mică este pensia – ajutoare în valoare de 600, 800 sau chiar 1.000 de lei. La ședința reunită de buget și finanțe, ministrul Apărării, Radu Miruță, a motivat că nu sunt bani pentru aceste excepții, iar din partea PSD, deputatul Adrian Câciu spune că ar fi venituri la sume nerecuperate de stat.

Ministrul Apărării, Radu Miruță: „Pensionarii din zona militară n-au nevoie de sprijin «one» și după aia «off»”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Dar aici nu este concurs de frumusețe, e vorba de respectarea unor principii care trebuie să susțină niște sume de bani. Pensionarii din zona militară n-au nevoie de sprijin «one» și după aia «off». Pensionarii din zona militară au nevoie de sprijin în fiecare lună. Enumerarea «one» și «off» în comisii, fără să menționăm de unde provin sumele de bani, rămâne totuși o chestiune pe care o interpretează fiecare dintre cei care nu urmăresc”, a spus ministrul Apărării, Radu Miruță.

Deputatul Adrian Câciu: „Sursa de finanțare este identificată”

„Sursa de finanțare este identificată, în parte, printr-o economie de cheltuieli de la bugetul Ministerului de Finanțe, Acțiuni Generale și alte transferuri. Pe de altă parte, veniturile pot fi suplimentate prin recuperarea a peste 13 miliarde de lei de la cei care nu și-au plătit contribuțiile de asigurări, stopaj la sursă, faptă penală”, a precizat deputatul Adrian Câciu.


Ultimele stiri
Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

Atac armat în apropierea Casei Albe, la Washington: Cinci persoane au fost împușcate. Un suspect s-ar fi baricadat…

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale

Alzheimer este diagnosticul unui om, dar schimbă viața unei familii. Ce trebuie să știe aparținătorii (P)

Constanța: Ce spune conducerea Oil Terminal în urma perchezițiilor DIICOT la sediul din port. Fostul director comercial și…

SUA: Opt oameni au murit după prăbușirea unei clădiri în Brooklyn, New York. Cel puțin 16 persoane au…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează