Confidenţialitate


Proteste de amploare în China față de restricțiile COVID. Manifestanții au cerut demisia președintelui Xi Jinping


Proteste de amploare în China față de restricțiile COVID. Manifestanții au cerut demisia președintelui Xi Jinping

În China, protestele față de restricțiile COVID au luat amploare, iar în Shanghai, manifestanții nu au ezitat să ceară demisia Partidului Comunist și a președintelui Xi Jinping.

Mulți dintre protestari au fost ridicați de poliție, iar unele persoane au povestit că polițiștii nu au ezitat să folosească forța.

Florentina Mihăiță:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

La protestul din Shanghai, cel mai mare oraș din China, oamenii au strigat: ”Demisia, Xi Jinping!” sau ”Jos Partidul Comunist!”, scandări neobișnuite în această țară, unde orice critică la adresa guvernului și a președintelui este dur pedepsită.

De altfel, un manifestant a povestit pentru agenția de știri Associated Press că un prieten al lui a fost bătut de poliție, iar alți doi au fost stropiți cu spray cu piper.

Un alt protestatar din Shanghai a spus pentru BBC că s-a simțit șocat și emoționat când a văzut atât de mulți oameni în stradă care contestă măsurile luate de autorități. El a amintit că din cauza lockdownului, nu și-a putut vedea mama bolnavă de cancer.

Analiștii spun că guvernul chinez a subestimat nemulțumirea față de politica zero COVID.

”Fără lockdown și teste COVID! Vrem libertate!” au strigat manifestanții, iar proteste au avut loc și în rândul studenților de la universitățile din Beijing și Nanjing.

Manifestațiile au urmat unui alt protest în orașul Urumqi din nord-vestul Chinei, unde 10 oameni au murit în urma unui incendiu izbucnit într-un bloc turn, pentru că ar fi fost împiedicați să părăsească locuința din cauza carantinei.

Autoritățile  au negat că restricțiile Covid au cauzat decesele, dar s-au angajat să elimine treptat aceste măsuri. În ciuda restricțiilor, China a înregistrat, în ultimele zile, cel mai mare număr de cazuri COVID de la debutul pandemiei și a depășit 35 de mii de îmbolnăviri pe zi.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează