Confidenţialitate


Protest STB în fața instituției după ce peste 200 de angajați au fost concediați pentru greva din ianuarie | AUDIO


Greva STB în Bucuresti

Sindicaliștii Societății de Transport București protestează astăzi în fața instituției din Capitală. Mișcarea vine după ce peste 220 de angajați, printre care șoferi de autobuz, troleibuz și vatmani au fost concediați pentru greva care a paralizat Bucureștiul timp de cinci zile în luna ianuarie.

Sindicaliștii care pichetează astăzi sediul STB din București susțin că angajații care au protestat în ianuarie au fost concediați abuziv.

La finalul lunii ianuarie, vatmanii, șoferii de autobuze și troleibuze au intrat în grevă generală, iar principala lor revendicare era legată de creșterea salariilor. Totodată cereau și demisia directorului Adrian Criț.

Justiția a declarat ilegală acțiunea chiar din prima zi, însă sindicaliștii au refuzat sa intre pe traseu timp ce cinci zile.

Ulterior, conducerea societății a anunțat că va declanșa cercertări disciplinare împotriva celor care au luat parte la grevă.

Peste 220 dintre aceștia au fost concediați, iar altor 490 le-au fost tăiate salariile.

Sursa foto: Inquam Photos/George Călin

Citește și: Peste 200 de șoferi și vatmani ai STB, care au refuzat să iasă pe trasee în timpul grevei ilegale, au fost concediați | AUDIO

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează