Confidenţialitate


Protest la școala din Dăbuleni unde 9 copii s-au îmbolnăvit. Oamenii cer demisia directorului


Protest la școala din Dăbuleni unde 9 copii s-au îmbolnăvit. Oamenii cer demisia directorului

Peste 100 de elevi și părinți protestează, astăzi, în fața Liceului Teoretic „Constantin Brâncoveanu” din Dăbuleni, judeţul Dolj. Ei cer demisia directorului liceului, pe care-l consideră vinovat de îmbolnăvirea celor nouă copii care au ajuns la spital după ce s-au simțit rău la școală.

O parte dintre elevi au refuzat să intre la ore.

Elevii s-au adunat în fața școlii și strigă „Demisia!”, referindu-se la directorul instituției pe care-l acuză că a decis ca în liceu să se facă o dezinfecție în mijlocul săptămânii.

„De când sunt eu elev al liceului și dânsa la conducere, nu și-a asumat responsabilitatea. S-a jucat cu trauma unor copii care n-au nicio vină. Sunt niște copii care au stat o zi întreagă prin spital. E vinovată pentru că toată lumea a acționat la ordinul ei. A fost sfătuită de către directoarea adjunctă a liceului să nu facă dezinfecție și ea a făcut-o”, a declarat un elev al liceului din Dăbuleni.

„Am fost 20 de părinți, inclusiv eu, care sunt sora unuia dintre copiii afectați, la dânsa în cabinet și ne-a dat afară. A susținut că are alte treburi mai importante, că ăsta nu e un lucru pentru care să răspundă pentru că nu e vinovată. Dar nu are a cui să fie vina, pentru că oamenii de serviciu și-au făcut treaba, au anunțat-o că nu se pot face ore, că nu sunt clasele curate și dânsa cu nepăsare a lăsat ca orele să se desfășoare în ziua respectivă. Ăsta e motivul principal pentru care noi zicem că trebuie să fie dată jos conducerea. Noi nu mai suportăm”, a declarat o altă elevă.

Copiilor li s-au alăturat și părinții care susțin că directorul școlii se face vinovat de îmbolnăvirea celor nouă copii care pe 12 februarie au ajuns la spital cu dureri de cap, amețeli și vărsaturi după ce s-au simțit rău la școală.

Părinții nu au fost lăsați în curtea liceului. Aceștia stau lângă gard, afară.

La Dăbuleni sunt așteptați reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Dolj.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”