Confidenţialitate


Proiectul de buget pentru 2023: Apărarea, Educația și Sănătatea vor primi mai mulți bani | AUDIO


Proiectul de buget pentru 2023: Apărarea, Educația și Sănătatea vor primi mai mulți bani | AUDIO

Apărarea, Educația și Sănătatea vor primi anul viitor mai mulți bani ca în acest an, arată proiectul Legii Bugetului pe anul viitor, au precizat pentru Europa FM surse din cadrul Ministerului Finanțelor. În timp ce Ministerul Apărării va primi 2,5% din PIB, cu jumătate de punct mai mult decât în ultimii ani, Sănătatea va fi și ea domeniu prioritar dar cu revizuirea drastică a unor cheltuieli, au precizat aceleași surse.

Ministerul Finanțelor estimează pentru anul viitor o creștere economică cu mult mai mică decât în acest an, de doar 2,8%. Asta și din cauza faptului că se preconizează o situație mult mai grea economică la nivel global, inclusiv în Uniunea Europeană.

Ministerul Finanțelor crede că până la finalul anului în curs creșterea economică va fi de 4,4% din PIB.

În schimb, Ministerul Finanțelor își propune ca anul viitor deficitul bugetar să scadă la 4,4%  de la 5,7 în acest an.

România se află sub observația Comisiei Europene pentru deficit bugetar excesiv și trebuie să ajungă cât mai repede la un prag de sub 3% din PIB.

Anul viitor Armata va primi câteva miliarde de lei în plus pentru achiziții vitale pentru o apărare mai bună.

De asemenea, Educație și Sănătatea vor fi prioritare la împărțirea bugetului în 2023.

Însă surse guvernamentale au explicat pentru Europa FM că „sănătatea va primi bani mai mulți dar se va analiza eficianța programelor. Se dau bani foarte mulți la CNAS și pacientul are parte de niște servicii deplorabile”.

Prioritar pentru Guvern va fi și atragerea ultimilor bani disponibili de la Comisia Europeană din exercițiul bugetar 2014-2020, aproximativ 7 miliarde de euro, dar și cei din PNRR.

Ministerul Finanțelor va pune marți, în dezbatere publică, proiectul de buget și ar vrea să fie adoptat de Guvern vineri, 9 decembrie.

Apoi, legea trebuie adoptată de Parlament.

Foto: Shutterstock

Citește și: Rata inflației în zona euro a scăzut până la 10%. Este prima scădere în ultimele 17 luni | AUDIO


Ultimele stiri
Peste un milion de persoane au primit prima plată prin cardurile pentru alimente. Când urmează să fie virată…

Târgul de Crăciun din Sibiu candidează pentru titlul de „European Christmas Capital” | AUDIO

David Beckham, înnobilat de Regele Charles al III-lea cu titlul de cavaler | AUDIO

Ștefan Pălărie: Va trebui să ajungem în punctul în care numărul de parlamentari să fie redus, întrucât populația…

Diferența dintre adidașii de alergare și cei casual (P)

Scurgerea de gaz de la Liceul „Theodor Pallady” a fost cauzată de o defecțiune la un robinet exterior,…

Cetățenii din New York își aleg astăzi primarul. Trump amenință că va tăia finanțarea metropolei dacă va câștiga…

ECOFIN va analiza situația României privind fondurile europene și deficitul bugetar pe 13 noiembrie. Ministrul Finanțelor: „Mă aștept…

Legea stagiului militar voluntar intră la vot în Senat săptămâna viitoare. Ministrul Apărării: „Vom veni cu o propunere…

STUDIU: 5.000 de pași pe zi pot încetini progresia bolii Alzheimer | AUDIO



Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.