Hoții picturilor semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse sau Claude Monet au primit pedepse între doi ani, respectiv şase ani…
In toate cele 5 luni ale sesiunii proaspăt încheiate, un ales a muncit în plen mult mai puţin decât lucrează,…
Ea a câştigat prima ediţie a unui turneu WTA organizat în România, al optulea din cariera sa.
De teama bombardamentelor israeliene, au cerut Ministerului român de Externe să fie repatriați.' Autorităţile de la Bucureşti au trimis două…
''Liderul UDMR spune că a stabilit acest lucru în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o astăzi cu premierul Victor…
De la această oră, în Aeroportul Otopeni pasagerii vor fi întâmpinaţi cu French cancan şi deserturi franţuzeşti.
Lucrarea se va realiza din fonduri europene, iar valoarea totala a proiectului este de 7 milioane de euro.
4 persoane sunt suspectate de trafic cu maşini de lux furate din Italia.
4 victime sunt în stare stabilă și vor fi, astăzi, externate. Alte 4 rămân în continuare în Spital, în stare…
Sunt 4.400 de locuri la buget și încă 4.000 cu taxă.'Anul acesta, multe dintre facultăți nu mai iau în calcul…
Procurorii au cerut verificarea tuturor contestaţiilor.