Se doreşte formarea unei aliane PSD-PPDD în toate județele țării - spune președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea.
Controalele au scos la iveală că femei aflate la menopauză de 5-6 ani au fost diagnosticate cu iminență de avort,…
Scumpirea vine ca urmare a introducerii taxei suplimentare de 7 eurocenţi pe litrul de carburant şi a schimbării de calcul…
Declaraţia a fost facută la Interviurile Europa FM.
Edilul şef este acuzat că a preluat un teren de la o staţiune de cercetare, încălcând legea.
Potrivit unui studiu realizat de o companie de resurse umane, pentru posturile de meseriaşi calificaţi, ingineri, reprezentanţi de vânzări, manageri…
Cel puțin așa anunță Ministrul Muncii, înainte de discuțiile cu delegația FMI. Însă, nu cresc toate alocațiile.
'Are loc o nouă rundă de negocieri între liderii PNL şi PDL.
Procurorii au contestat la Curtea de Apel Craiova decizia Tribunalului Olt, prin care fostul președinte al clubului Pandurii Târgu Jiu…
Ceremonia a fost una restrânsă, au participat părinţii celor doi şi naşii. Ioana Băsescu s-a căsătorit ieri cu avocatul Radu…
Interpretul Dumitru Fărcaş a rămas fără taragot, după ce acesta i-a fost furat, sâmbătă, dintr-un microbuz parcat în faţa Ateneului…