În cadrul FITO se desfășoară și Festivalul de Teatru Scurt, în perioada 21-28 septembrie 2014.
Valentin Teodosiu ne va vorbi despre omul și artistul Valentin Teodosiu în emisiunea 'Drum cu prioritate', miercuri, 17 septembrie, de…
În exclusivitate pentru europafm.ro, Sore a povestit, după emisiunea Deşteptarea de marţi, cum o întâmplare amuzantă a ajuns să o…
Invitați, în această dimineață, la Europa FM, în emisiunea 'Deșteptarea' cu Vlad Petreanu și George Zafiu, Miță de la Bere…
Rolul principal este interpretat de Francisco Alfonsín, un actor spaniol care a jucat atât pe scene din ţara natală, cât…
Invitați în emisiunea Deșteptarea, marți, Miță și Sore au vorbit despre cum s-a născut piesa 'Noapte caldă'.
Fostul director al Bibliotecii Metropolitane, Florinel Rotaru, şi alti 4 subalterni au fost reţinuţi în dosarul privind achiziţia de presupuse…
'Ziua Bunicilor' ar putea fi sărbătorită în prima zi din octombrie, potrivit unei inițiative legislative.'Initiatorii proiectului spun că trebuie făcut…
Pina luni, 22 sept, conducerea companiei si sindicatele vor cauta soluţii astfel încât operarea zborurilor să se facă în condiţii…
3 tone de alimente, apă, pături şi saltele de la Rezervele de Stat au fost transportate în Mehedinţi, pentru sinistraţii…
Comisiile juridică şi de administraţie au aprobat cu 26 de voturi 'pentru' şi 14 voturi 'împotrivă', actul normativ prin care…