Confidenţialitate


Explozia din Rahova: o parte dintre locatari își vor putea recupera bunurile în trei luni; vor începe și lucrările de punere în siguranță a blocului


Explozia din Rahova: o parte dintre locatari își vor putea recupera bunurile în trei luni; vor începe și lucrările de punere în siguranță a blocului

Sursa foto: Inquam Photos / Pană Tudor

O parte din locatarii blocului din cartierul bucureștean Rahova, afectat de explozia de pe 17 octombrie 2025, vor putea intra în apartamente în trei luni pentru a-și recupera bunurile, a anunțat, marți, 19 mai, Primăria Capitalei. În perioada următoare, o firmă de construcții va efectua lucrări de punere în siguranță a blocului.

La opt luni de la explozia care a avut loc într-un un bloc de locuințe din cartierul Rahova, soldată cu moartea a patru oameni și rănirea a 15, imobilul va fi repus în siguranță. Anunţul vine după întâlnirea locatarilor cu primarul general Ciprian Ciucu. La discuţii au participat şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Adrian Ţârlea, proiectanţi şi ingineri ai firmei care va reface blocul, precum şi reprezentanţi ISU.

Încep lucrările de repunere în siguranță a blocului afectat de explozie

Proiectarea va dura 30 de zile, iar pe parcursul următoarelor 50 de zile vor avea loc lucrările de punere în siguranţă.

„Procedura implică separarea clădirii afectate de cea mai puțin afectată. Partea afectată se îndepărtează și se demolează, iar partea care rămâne se popește pentru o mai bună susținere. La acest pas, locatarii din partea de bloc rămasă în picioare vor putea intra să-și recupereze actele și bunurile de valoare”, a precizat Primăria Capitalei, pe Facebook.

Ulterior, se face o expertiză tehnică, care va arăta dacă partea de bloc rămasă mai poate fi salvată, prin consolidare, sau se demolează și în totalitate.

Ultimul pas este reconstrucția blocului și reîntregirea dreptului de proprietate al locatarilor.

„Concret, în aproximativ trei luni, o parte din locatarii blocului afectat de explozie vor putea intra în apartamente să-și recupereze bunurile. Din păcate, nu toți! E foarte puțin probabil să mai poată intra cineva în partea de bloc afectată. Dar vom face tot ce este posibil!”, a transmis Primăria Capitalei.

Dosarul exploziei din Rahova. Urmărirea penală a fost extinsă de procurori în luna ianuarie

Explozia extrem de puternică de pe 17 octombrie 2025 a avut loc într-un bloc de pe strada Vicina din Sectorul 5 și a dus la moartea a patru oameni, între care o tânără însărcinată și la rănirea a 15 persoane. 54 de apartamente au fost distruse sau au suferit pagube, iar 36 de autoturisme au fost avariate. Deflagrația a fost cauzată de o acumulare de gaze naturale, determinată de fisurarea unei conducte.

În dosarul deschis de procurori în acest caz, au fost puse sub acuzare două firme și trei persoane. Printre cei vizați se află operatorul de distribuție a gazelor naturale și o firmă autorizată de ANRE pentru lucrări la instalațiile de gaze. De asemenea, sunt cercetați un angajat al companiei de gaze și doi angajați ai firmei care făcea lucrări la instalațiile de gaze.

În luna ianuarie a acestui an, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a extins urmărirea penală față de operatorul de distribuție a energiei electrice din zonă și față de un agent de intervenție al unui operator de distribuție a gazelor naturale. Atât firma, cât și agentul sunt cercetați pentru distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează