Codul galben intră în vigoare la orele prânzului şi este valabil până sâmbătă după-amiază.
Informaţia nu a fost confirmată de autorităţile de la Teheran.
Aparatul a ieşit de pe pistă şi s-a izbit de o barieră de protecţie.
Cele două persoane ar fi originare din sudul Rusiei.
Judecătorii au stabilit că dacă un aparat medical are potențial defect, toate celelalte modele pot fi calificate drept stricate, fără…
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a declarat zi de doliu naţional, astăzi - în memoria victimelor exploziei de la mina Zasiadko…
Tânăra din Ucraina care îl însoțea pe opozantul rus Boris Nemțov în noaptea crimei se ascunde împreună cu mama ei.
Ancheta în acest caz este condusă de autoritățile din Olanda.
După ce Parlamentul European a adoptat o hotărâre în acest sens, dezbaterile s-au împotmolit în Consiliul European, care trebuie și…
Cinci provincii din zona de centru-vest a țării - Cordoba, San Luis, Santiago del Estero, Catamarca și Santa Fe -…
Mark Lippert a fost transportat la spital.