El este unul dintre iniţiatorii unei propuneri legislative pentru modificarea Legii privind prevenirea şi combaterea pornografiei precum şi a Codului…
Aşa a declarat Călin Popescu Tăriceanu cu câteva ore înainte ca liderii PNL și ai PDL - Crin Antonescu și…
Deşi au fost chemați de pe holuri de mai multe ori'si de trei ori s-a făcut prezența, de fiecare dată…
Vor fi discuții în interiorul partidului, înainte de întâlnirea de la ora 17.
Peste 300 de evenimente, 150 de expozanți și aproape 1 milion de volume - de aceasta vor avea parte până…
Mai multe indicatoare rutiere au fost furate noaptea trecută de pe un drum judetean din Gorj. În urmă cu câteva…
Magistrații Instanței Supreme au decis că procesul în care cele două sunt judecate pentru corupţie poate continua cu acestea în…
' 'Este vorba despre fapte de corupţie referitoare la acordarea unor contracte cu statul pentru anumite firme.'
Procurorii DNA au descins la sediul Consiliului Judeţean, de unde au ridicat mai multe documente oficiale. Descinderi ale procurorilor au…
Formularul 200 trebuie depus de cei care au câştigat anul trecut bani din activităţi comerciale, care practică profesii liberale şi…
În baza unei recomandări medicale, vor beneficia de consultaţii bolnavii de cancer, cei care suferă de obezitate sau copiii cu…