Confidenţialitate


Democrat liberalii au decis sa absoarba Partidul Forta Civica


Chiar la această oră, conducerea PDL discută despre fuziunea cu Forţa Civică, proces aflat pe ultima sută de metri.

‘

Liderii celor două partide stabilesc totodată câte şi ce fel de funcţii vor primi cei de la Forţa Civică.

‘

Fuziunea este programată pentru 26 iulie, când partidul lui Mihai Răzvan Ungureanu va avea Conventia Nationala Extraordinară.

‘

Potrivit unui sondaj INSCOP publicat la începutul săptămânii de ziarul Adevărul, Mihai Răzvan Ungureanu l-ar devansa pe Cătălin Predoiu, actualul candidat la preşedinţie al PDL, într-o eventuală confruntare electorală directă în turul al 2 -lea, cu Victor Ponta.

‘

În acelaşi timp, potrivit aceluiaşi sondaj, fostul premier se află pe locul 3 în intenţia de vot a românilor, la mare distanţă de Victor Ponta şi Klaus Iohannis, cu aproape 10 procente.

‘

PNL urmează să-şi stabilească candidatul pentru alegerile prezidenţiale pe 26 iulie. Apoi, PDL şi PNL vor decide care va fi candidatul comun pentru funcţia de preşedinte al României.

‘

Cât priveşte, ascensiunea lui Mihai Răzvan Ungureanu în PDL, recent fostul senator Radu Berceanu, declara că fostul premier a înfiinţat un partid care are rezultate nule şi că nu mai are încredere în el pentru că a refuzat să-i sprijine pe democrat liberali din interior.


Ultimele stiri
11 ani de la incendiul din Colectiv. Centrele pentru mari arși promise de autorități nu sunt încă funcționale.…

Poliția scoțiană anchetează o presupusă vizită a fostului prinț Andrew și a lui Jeffrey Epstein la castelul Balmoral,…

Combinatul Liberty Galați, în atenția Guvernului. Situația acestuia va fi discutată cu sindicatele săptămâna viitoare: „este o prioritate”,…

Peste 40% dintre părinții români din diaspora vor să se întoarcă definitiv în țară, la copiii lor |…

România conduce clasamentul scumpirilor la energie electrică în Europa. Prețurile au crescut cu 51,9% în prima jumătate din…

„La Bola Negra”, filmul Spaniei pentru Oscar 2027, sold-out la primele proiecții la București. Penélope Cruz și Glenn…

Ministrul Finanțelor: „Așteptările privind bugetul din 2027 sunt foarte mari. Nu-mi doresc să crească taxe” | AUDIO

Constanța: Decebal Făgădău, fostul primar al orașului, a fost numit prefect al județului. Acesta a fost anterior achitat…

Rusia oprește activitatea publicației Novaia Gazeta, una dintre cele mai critice la adresa lui Vladimir Putin | AUDIO

România și Republica Moldova vor cumpăra împreună echipamente militare prin programul SAFE | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează