Confidenţialitate


Profesorul din Bistrița condamnat după ce a lovit doi elevi, încătușat când a încercat să intre în școală


Profesorul din Bistrița condamnat după ce a lovit doi elevi, încătușat când a încercat să intre în școală

Profesorul de sport din comuna Şanţ, judeţul Bistriţa-Năsăud, condamnat la patru luni de închisoare cu suspendare după ce a lovit doi elevi a fost încătușat, în această dimineață, când a forțat accesul în școală.

Mai mulţi părinţi s-au adunat astăzi la școala din localitatea Şanţ pentru a-i interzice profesorului să intre la ore. Conflictul între părinţii elevilor şi profesor a escaladat, profesorul manifestându-se violent verbal.

Profesorul de sport din Șanț a încercat să se întoarcă la școală, deși se înțelesese cu conducerea Inspectoratului Școlar, a comunei și a școlii să rămână în concediu până în luna martie. Se pare că profesorul s-a răzgândit și în această dimineață a încercat să intre în școală la ore, dar a fost întâmpinat cu proteste de zeci de părinți care nu vor ca profesorul să se mai întoarcă la catedră.

Mai mult, profesorul nu a putut prezenta conducerii școlii nici de această dată actul medical din care să rezulte că este testat psihologic și declarat apt de muncă.

Părinții s-au așezat în fața școlii și nu i-au permis profesorului de sport să intre. Acesta, enervat la culme, a început să îi jignească și a devenit agresiv cu părinții.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bistrița, Georgeta Câșvan, a declarat că jandarmii au intervenit şi l-au imobilizat pe profesor, l-au încătuşat şi l-au condus la secţia de Poliţie. Acesta a fost amendat cu 500 de lei.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează