Confidenţialitate


Prof.univ.dr. Marilen Pirtea, Universitatea de Vest din Timișoara: ”Interzicerea prin lege a unor teorii sau a unor discipline științifice reprezintă nu numai un demers periculos, ci și un demers lipsit de sens”


Prof.univ.dr. Marilen Pirtea, Universitatea de Vest din Timișoara: ”Interzicerea prin lege a unor teorii sau a unor discipline științifice reprezintă nu numai un demers periculos, ci și un demers lipsit de sens”

Universitatea de Vest din Timișoara susține manifestarea liberă a diversității de opinii științifice și ia poziție publică față de proiectul de lege care blochează manifestarea identității de gen în școli și facultăți. Reamintim că senatorii au adoptat un proiect care modifică Legea Educației, astfel încât referirile la identitatea de gen vor fi interzise în școlile și universitățile din România.

”În urmă cu aproximativ 30 de ani, eroii revoluției și-au sacrificat libertatea, unii chiar viața sau sănătatea, pentru ca libertatea de exprimare și de gândire să nu ne fie îngrădite. Modificarea recentă a Legii Educației Naționale, prin interzicerea activităților care răspândesc teoria identității de gen, contravine principiilor de funcționare ale unui stat democratic, cât și principiilor de funcționare ale mediului academic.

Astfel, interzicerea prin lege a unor teorii sau discipline științifice afectează grav principiile de funcționare ale Universității de Vest din Timișoara. Prin amendamentul adoptat în Parlament se încalcă o serie de principii fundamentale, precum principiul autonomiei universitare, principiul libertății academice, principiul libertății de gândire și al independenței față de ideologii, dogme religioase și doctrine politice, principiul incluziunii sociale și al egalității de șanse.

Una dintre sarcinile fundamentale ale oricărei universități este aceea de a asigura generațiilor viitoare o educație bazată pe respectul valorilor fundamentale ale umanității, pe promovarea științei și a incluziunii sociale. De aceea, Universitatea de Vest din Timișoara va susține în continuare manifestarea liberă a diversității de opinii științifice și va lua poziții publice critice la adresa oricărei tentative de cenzurare. Știința și societatea pot progresa numai în urma unor dezbateri academice libere. Interzicerea prin lege a unor teorii sau a unor discipline științifice reprezintă nu numai un demers periculos, ci și un demers lipsit de sens, atâta vreme cât adevărul în știință nu poate fi stabilit de autorități publice.

Universitatea de Vest din Timișoara va continua să promoveze principiile democratice enunțate în Carta UVT cu privire la egalitatea de șanse, oferind oportunități egale tuturor membrilor societății, și se va opune public discriminării sau hărțuirii oricărei persoane.

De asemenea, Universitatea de Vest va întreprinde toate demersurile necesare pentru a sprijini libertatea academică și autonomia curriculară a membrilor săi, inclusiv cea referitoare la studiile de gen.

Ne exprimăm încrederea că aspectele semnalate vor fi corectate, fiind probabil o scăpare de moment a forului legiuitor”, transmite Universitatea de Vest din Timișoara, într-o scrisoare deschisă ajunsă și la redacția Europa FM, semnată de rectorul prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea.

Nu este singura reacție venită după decizia de ieri a Senatului privind interzicerea discutării despre identitatea de gen în școlile din România.

Universitatea din București transmite că dezavuează orice inițiativă de subminare a autonomiei universitare și solicită tuturor actorilor responsabili din viața socială și politică a țării să apere acest drept câștigat acum mai bine de 30 de ani în România.

“Considerăm că autonomia universitară reprezintă unul dintre bunurile culturale ale democrației, un garant al libertății de gândire, de cunoaștere și de exprimare a propriilor opinii, de care trebuie să se bucure toți membrii comunității universitare și, în mod implicit, societatea”.

Rectorul Uniersității Babeș-Bolyai din Cluj, Daniel David, spune că modificarea Legii Educației în acest sens este periculoasă și încalcă autonomia universităților.

“Legea a alunecat într-o variantă în care, printr-o decizie a Parlamentului, se interzice o teorie academică, adică nu mai poți nici măcar să discuți despre teoria respectivă, ceea ce este inacceptabil.”


Ultimele stiri
Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO

Ministerul Educației propune modificări în stabilirea numărului de clase pentru anul școlar următor | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează