Confidenţialitate


Procurorii din CSM discută marți cererea de revocare a șefei DNA


Membrii Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii vor dezbate mâine, de la ora 14, cererea ministrului Justiției de a o revoca pe Laura Codruța Kovesi din funcția de procuror șef.

Șefa DNA va fi prezentă la dezbateri.

Discuțiile vor fi publice.

Procurorii care vor analiza cererea ministrului Justiției de revocare a procurorului șef al DNA au deja pe masă o cerere a Inspecției Judiciare de cercetare disciplinară a Laurei Codruța Kovesi, cercetare asupra căreia Consiliul Magistraturii nu s-a pronunțat încă.

CSM ar urma să discute despre acuzațiile Inspecției la adresa șefei DNA pe 21 martie.

Concluziile inspectorilor au ajuns însă la ministrul Justiției, care a propus revocarea joia trecută.

Motivele cercetării sunt atitudinea Laurei Codruța Kovesi din timpul unei ședințe interne din martie anul trecut, dar și reacția acesteia față de unii procurori anticorupție, după ce presupuse fragmente din acea ședință au fost difuzate de România TV.

Ședința nu era publică, dar Kovesi a fost înregistrată admonestându-i pe unii subordonați care, deși ar avea multe dosare în lucru, nu le-ar finaliza.

Potrivit înregistrării, doamna Kovesi și-ar fi asumat răspunderea în cazul anchetei asupra emiterii Ordonanței 13 și ar fi făcut referiri la efectele unei decizii luate de Curtea Constituțională.

Șefa DNA a contestat autenticitatea înregistrărilor.

Specialiștii consultați au fost rezervați, pe motiv că înregistrarile analizate nu sunt originale, au fost editate, iar formatul original a fost modificat.

După apariția înregistrărilor, Kovesi ar fi trimis un e-mail unor procurori în care ar fi scris că “leneșii, bârfitorii și infractorii nu pot sta în DNA”.

În plus, ar fi acceptat ca unul dintre procurorii care participaseră la ședința internă, Marius Iacob, să fie cel care îi anchetează pe colegii suspectați că au înregistrat discuțiile.

Pentru toate acestea, Inspecția Judiciară a considerat că șefa DNA a încălcat statutul magistraților, iar ministrul Justiției a acceptat argumentele inspectorilor.

 


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO

Ministerul Educației propune modificări în stabilirea numărului de clase pentru anul școlar următor | AUDIO

Microsoft nu a identificat un atac cibernetic după 12 ore de pană globală a serviciilor Outlook și Microsoft…

Ungaria ar putea recupera 10 miliarde de euro din PNRR, după reformele făcute de guvernul Péter Magyar |…

Sabia lui Darth Vader din „Imperiul contraatacă”, vândută pentru aproape cinci milioane de dolari | AUDIO

Locuitorii comunelor care acceptă comasarea ar putea plăti impozite la jumătate timp de doi ani. Anunțul ministrului Dezvoltării…

BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate sculptorului Constantin Brâncuși | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează