Confidenţialitate


Problemele semnalate la cardurile de energie destinate celor cu venituri mici vor fi rezolvate, promite guvernul | AUDIO


Problemele semnalate la cardurile de energie destinate celor cu venituri mici vor fi rezolvate, promite guvernul | AUDIO

Guvernul a adoptat o ordonanță simplă prin care vine cu mai multe clarificări care îi vizează pe beneficiarii cardurilor de energie. A fost nevoie de aceste modificări pentru că ajutoarele financiare pentru plata facturilor se acordă în funcție de domiciliu, iar autoritățile au constatat cu această ocazie că mai mult de jumătate de milion de români au domiciliu fără nomenclator stradal.

Au fost descoperite mai multe situații. Un exemplu: autoritățile nu pot identifica ușor toți cei care ar urma să primească prin poștă aceste carduri, pe care le vor folosi ulterior pentru plata facturilor la curent sau gaze naturale.

O ordonanță de urgență ar urma să clarifice unele aspecte, a spus la începutul ședinței de Guvern, premierul Nicolae Ciucă:

„Foarte pe scurt, este vorba despre clarificarea modului în care se stabilește locul unde vor fi asigurate aceste tichete în localitățile în care nu au reușit încă să finalizeze nomenclatorul stradal. Sunt deasemenea proceduri unde, probabil, mai multe familii locuiesc la aceeași adresă.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

„Printr-un sistem de declarații pe propria răspundere și cu informațiile culese din teren de către poșta Română, în acest fel să putem face verificările în ceea ce privește plafonul de venit și respectiv calculul venitului mediu pe membru de familie pe loc de consum”, a declarat și ministrul fondurilor europene Marcel Boloș.

Altă problemă a apărut în cazul celor care au înregistrați la domiciliu mai mulți colocatari care nu locuiesc efectiv acolo dar veniturile lor sunt luate în calcul atunci când se calculează dreptul pentru ajutorul la energie:

„Fie își radiază colocatarii care figurează la adresa de domiciliu din evidențele care există la direcțiile de evidența populației sau, a doua variantă, se adresează primăriei de care aparține pentru a i se întocmi anchetă socială și a se stabili situația locativă pe care o are.”

În privința lemnelor de foc, pentru a beneficia de ajutorul de la guvern oamenii trebuie să fi păstrat facturile, mai spune ministrul Marcel Boloș.

Cardurile de energie ar urma să fie distribuite de la 1 februarie, iar plățile sunt programate pentru 1 martie deși oficialii spun că încearcă să grăbească lucrurile și banii să intre pe 20 februarie.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Sondaj: Peste 40% dintre angajații români spun că își vor căuta un alt loc de muncă dacă nu le crește salariul în 2023


Ultimele stiri
Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează