Confidenţialitate


Primul numar al revistei Charlie Hebdo dupa atac, epuizat in cateva ore


Primul număr al săptămânalului Charlie Hebdo după atentatele de la Paris s-a epuizat în doar câteva ore.

Dacă inițial era anunțat un tiraj de 3 milioane de exemplare, datorită cererii, editorul a decis să crească tirajul la 5 milioane.

Oamenii s-au așezat la coadă de la primele ore ale dimineții, de cum s-au deschis chioșcurile de ziare.

Într-un doar 15 minute, am dat toate cele 450 de exemplare din Charlie Hebdo pe care le primisem – a povestit administratorul unui chioșc de ziare din Franța, care susține că în momentul în care a deschis erau cel puțin 60 de oameni la coadă.

La 7 dimineața, săptămânalul de satiră nu se mai găsea la niciun chioșc de ziare din Franța. Cumpărătorii au fost întâmpinați cu mesajul: Nu mai avem Charlie Hebdo.

Primul număr al acestei publicații după atentatul din 7 ianuarie 15 publică pe prima pagină caricatura lui Mahomed cu mesajul Totul este iertat. Eu sunt Charlie Hebdo. Săptămânalul care avea un tiraj de 60 de mii de exemplare a fost tipărit în 3 milioane de copii, dar datorită cererii tirajul va fi mărit la 5 milioane de exemplare ce vor fi distribuite în zilele următoare în 20 de țări.


Ultimele stiri
Fostul premier al Franței, Lionel Jospin, a murit la vârsta de 88 de ani

SUA: Tragedie pe aeroportul din New York. Pilotul și copilotul unei aeronave canadiene au murit după ce avionul…

DEȘTEPTAREA: Vinul, secretul unei vieți mai lungi? Un nou studiu oferă indicii

Cercetări la Cluj după ce un bărbat a fost împușcat din greșeală de un polițist. Arma din dotare…

Slovenia restricționează vânzările de carburanţi, după ce șoferi din țările vecine au venit să aprovizioneze de la stațiile…

Creșterile de preț la carburanți. Motorina standard se apropie de 10 lei litrul la unele stații de alimentare…

Prima Doamnă a României va participa la o reuniune de nivel înalt la Casa Albă. Cooperarea internațională pentru…

Începe simularea examenului de Bacalaureat. Elevii din peste 95% dintre licee dau astăzi proba la Limba și literatura…

Tulcea: Un nou atac cu drone aproape de granița cu România a dus, aseară, la ridicarea a două…

Ultimatum dat de președintele Donald Trump Iranului: să redeschidă strâmtoarea Ormuz în 48 de ore, în caz contrar…