Confidenţialitate


Primarul din Râmnicu Vâlcea dă statul în judecată. Cere daune de peste 10 milioane de euro


Primarul din Râmnicu Vâlcea dă statul în judecată. Cere daune de peste 10 milioane de euro

Mircia Gutău, primarul din Râmnicu Vâlcea, a dat în judecată statul român și cere despăgubiri de 10,5 milioane de euro, după ce dosarul său a fost rejudecat, iar el a fost achitat.

Pentru suferinţa şi umilinţa la care ar fi fost supus în cei peste 12 ani în care a fost implicat în procese pentru fapte de corupţie, primarul Mircia Gutău a cerut 10 milioane de euro daune morale şi 500.000 de euro daune materiale.

Pentru Europa Fm, Mircia Gutău a declarat că daunele materiale solicitate reprezintă suma cheltuită cu avocaţii, dar şi salariul de primar pe care l-ar fi încasat cât a stat în închisoare.

Intenţionează să facă plângere penală împotriva judecătorilor şi procurorilor care l-au anchetat şi condamnat considerând că au acţionat cu rea credinţă.

Acuzat de luare de mită în 2010, Mircia Gutău a fost condamnat la 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare. S-a plâns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului care decis în 2016 că edilul nu a avut parte de un proces echitabil.

Dosarul s-a rejudecat şi a fost achitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Mircia Gutău a fost ales de trei ori primar, al doilea mandat l-a câştigat din primul tur când era acuzat fapte de corupţie.

Procesul se judecă de Tribunalul Vâlcea.

 


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează