Primarul Capitalei cere măsuri urgente împotriva graffiti-ului: Afectează țesutul urban și dă senzația de degradare. Ce spune ministrul Culturii | AUDIO
Sursa foto: Shutterstock
Graffiti-ul a devenit o boală a Bucureștiului și trebuie să acționăm rapid, a declarat Primarul General în cadrul dezbaterii de astăzi – „Graffiti, o boală grea a Bucureștiului”. Săptămâna trecută, Primăria Capitalei a lansat în dezbatere publică un program pentru curățarea graffiti-ului și a afișajului neautorizat de pe clădirile din zonele protejate. Primarul solicită Ministerului Culturii, Parlamentului și sistemului de justiție să elaboreze proceduri care să poată fi aplicate rapid pentru îndepărtarea graffiti-ului de pe clădiri.
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: „Țesutul urban efectiv suferă”
„Ce se întâmplă în timp? Arătând foarte prost țesutul urban și dând această senzație de degradare, abuzurile pleacă. Astfel, pleacă banii care s-ar putea folosi, de ce nu, chiar pentru consolidarea sau repararea fațadelor. Țesutul urban efectiv suferă, și nu exagerez eu. Ceea ce cer eu este să ne trezim cu toții și să găsim o formulă prin care poate Ministerul Culturii să lucreze împreună cu noi, cu arhitectul șef, și să identificăm o modalitate care să permită intervenția în 48 de ore”, a declarat Primarul Capitalei.
Ministrul Culturii, Andras Demeter: „Dacă concluzia va fi să avem o abordare dinspre Parlament, atunci pot contribui cu sprijinul colegilor la conturarea unei astfel de inițiative legislativ”
Ministrul Culturii, Andras Demeter, și-a exprimat deschiderea față de cerințele lui Ciprian Ciucu și pentru găsirea unor soluții potrivite:
„Dacă, după negocieri inclusiv politice, vom considera că măsura cea mai salutare sau agreata ar fi o intervenție de urgență sub forma unui act normativ inițiat de Guvern, atunci cu siguranță nu voi întârzia să fac ceea ce trebuie. Dacă concluzia va fi să avem o abordare dinspre Parlament, atunci, iarăși, pot contribui cu sprijinul colegilor la conturarea unei astfel de inițiative legislative și la susținerea ei în Parlament”, a precizat ministrul Culturii, Andras Demeter.
Conform proiectului, proprietarii care se înscriu în program vor beneficia de acoperirea a 80% din costurile lucrărilor, iar Primăria Capitalei va elabora documentațiile și va obține avizele și autorizațiile necesare.




