Confidenţialitate


Primăria Capitalei va scoate la licitaţie lucrările necesare pentru patinoarul Flamaropol


Primăria Capitalei va scoate la licitaţie lucrările necesare pentru patinoarul Flamaropol

Primarul general Capitalei anunță că indicatorii tehnico-economici pentru înlocuirea elementelor metalice din zona superioară a patinoarului Flamaropol vor fi actualizaţi la următoarea şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Potrivit lui Nicușor Dan, municipalitatea are bani pentru aceste lucrări, care vor fi scoase la licitaţie.

“Lucrările au fost sistate, pentru că au existat neînţelegeri între primărie şi firma care a câştigat executarea lucrărilor. S-a descâlcit, a trebuit să facem o expertiză, pentru că nu s-a lucrat un timp şi toată structura a rămas neacoperită. Din fericire, expertiza asta ne-a spus că structura de rezistenţă ţine. Tot ce trebuie să înlocuim sunt elementele metalice din zona superioară, deci trebuie ca în următoarea şedinţă de Consiliu General, care o să fie în 10, 11 sau 14 noiembrie să intrăm cu actualizarea indicatorilor financiari pentru această investiţie şi imediat după să ieşim în achiziţie publică pentru execuţie. Avem banii, nu vreau să dau un termen acum, peste trei patru luni o să pot”, a precizat edilul într-un dialog live pe Facebook.

În urmă cu o zi, Nicuşor Dan anunţase că a fost finalizată expertiza tehnică pentru patinoarul artificial Flamaropol, fiind indicate variante pentru continuarea lucrărilor.

“Vestea bună este că avem variante pentru continuarea şantierului. Patinoarul artificial ‘Mihai Flamaropol’ este format din Centrul Multifuncţional Sportiv şi de Agrement şi Arena Sportivă. Conform expertizei, lucrările la Centrul Multifuncţional se pot desfăşura mai departe conform proiectului. Pentru patinoarul propriu-zis concluziile expertizei oferă câteva variante de continuare a lucrărilor: schimbarea unor elemente metalice din structura acoperişului, repararea acestora sau schimbarea funcţionalităţii terasei de pe Arena Sportivă prin eliminarea plăcii de beton armat şi înlocuirea acestuia cu un alt tip de material. Modul în care se va face acest lucru va fi decis de specialişti”, a transmis primarul.


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…