Confidenţialitate


Prima pagină, 26 aprilie 2017


Prima pagină, 26 aprilie 2017

Românii vor să muncească doar din gură, titrează Adevărul. Deși cei fără un loc de muncă declară că vor să se angajeze, în realitate, o mare parte preferă să trăiască din ajutoare sociale sau din munca prestată la negru, susţin specialiștii. Anul trecut, peste un sfert de milion de români lucrau cu program parţial.

România Liberă scrie că Ministerul Sănătăţii apelează la o serie de soluţii de urgenţă, în contextul extinderii epidemiei de rujeolă la nivel naţional, dar şi din cauza crizei imunizării. Toate cantităţile de vaccin aflate în depozite au fost blocate, suplimentar fiind începute procedurile pentru suspendarea exportului paralel, astfel încât sa fie asigurat necesarul de doze pentru imunizarea copiilor.

Jurnalul Naţional consemnează aşteptata decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului. România are șase luni la dispoziție pentru un proiect solid de îmbunătățire a condițiilor de detenție. Pachetul de măsuri trebuie să includă pe lângă multe altele, și un număr dublu de angajați. Construirea de noi penitenciare ne va costa un miliard de euro. Planul de acțiune poate fi făcut pe mai mulți ani şi ne poate scăpa de amenzile uriaşe.

Automobilele de teren câştigă tot mai mult teren, potrivit Ziarului Financiar. Dacă în urmă cu un deceniu acestea reprezentau doar o nişă, în prezent o maşină din patru vândute în România este SUV, după cum arată datele din piaţă. În total, în primul trimestru al acestui an, vânzările maşinilor de teren au urcat cu 33% faţă de perioada similară a anului trecut, la aproape 6.500 de unităţi, avansul fiind dublu comparativ cu cel al pieţei auto pe ansamblu.

Gazeta Sporturilor notează că doar FCSB, Viitorul şi Dinamo mai au şanse să câştige campionatul de fotbal, cu 3 etape până la finalul ediţiei. Astra poate face jocurile întrucât are de disputat confruntări cu toate cele 3 candidate. Nu este exclus să avem un meci de baraj pentru stabilirea campioanei.

 


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…