Confidenţialitate


Prima pagină, 19 februarie 2017


Prima pagină, 19 februarie 2017

Adevărul scrie că diaspora îl desfiinţează pe Klaus Iohannis. După reacţia avută în disputa ANAF – Intact Media Grup, preşedintele se află într-un picaj de popularitate asemănător ca intensitate doar valului neaşteptat de simpatie care l-a propulsat în fruntea statului. Unii dintre votanţii săi cred că a ratat un bun moment să tacă.

Din Jurnalul Naţional aflăm cum au fost fentaţi anchetatorii în dosarul Microsoft. Gabriel Sandu a avut grijă să-şi pună toate afacerile la adăpost cu câteva luni înainte să înceapă urmărirea penală împotriva sa, trecând tot ce avea pe numele iubitei sale şi al unuia dintre cei doi fii. Astfel, fostul ministru al Comunicaţiilor a scăpat de instituirea unui sechestru asigurător, pentru că, oficial, nu deţine niciun bun.

România Liberă se întreabă cum este afectată țara noastră de presiunile Marii Britanii. Summitul de la Bruxelles dezbate condițiile Regatului Unit pentru a rămâne în Uniunea Europeană. Miza disputei sunt ajutoarele sociale pentru imigranți. Dacă exemplul britanic va fi urmat și de alte state, atunci vom asista la o reașezare a hărții sociale a Europei și la o așa-numită “repatriere”a unei părți a responsabilităților sociale pe care, în mod convenabil, România le-a exportat în Vest.

Ziarului Financiar consemnează primele pierderi raportate de Petrom în ultimul deceniu. Compania nu a scăpat neatinsă de furtuna care mătură industria petrolieră a lumii. Producţia va scădea cu 4% în aceast an şi ar putea urma concedieri.

Se redeschide Arena Naţională, scrie Gazeta Sporturilor pe prima pagină. Stadionul ar urma să gazduiască meciul naţionalei României cu Spania, programat pe 27 martie. 3 luni și jumătate au trecut de la închiderea Arenei.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu