Confidenţialitate


Prima pagină, 15 decembrie 2016


Prima pagină, 15 decembrie 2016

Liviu Dragnea ratează majoritatea la mustaţă, titrează România Liberă. PSD ar putea avea 222 de parlamentari, cu 12 mai puţini faţă de numărul suficient pentru a guverna singuri. Oficial, Biroul Electoral Central va anunţa repartizarea mandatelor astăzi sau mâine. Principalul aliat al PSD, ALDE va avea 28 de parlamentari. Cele două formaţiuni nu vor avea probleme să formeze totuşi o majoritate legislativă.

Consultările de la Cotroceni au fost un concurs între partidele perdante de a-şi revendica şefia Opoziţiei, consemnează Adevărul. Numele premierului va fi propus săptămâna viitoare, căci fără PSD şi ALDE – absente din calcul politic – toate discuţiile sunt în van. De cealaltă parte, preşedintele Iohannis a arătat că el impune ritmul negocierilor.

Potrivit Jurnalului Naţional, crescătorii de porci se plâng de lipsa cumpărătorilor, în mai multe zone ale țării. Carnea a ajuns să se vândă în piețe cu 4-5 lei pe kilogram, dar nu pentru porcul „în viu”, așa cum s-a întâmplat și în ultimii 3 ani înainte de Crăciun, ci pe bucăți mici. Fermierii spun că cei care lucrează organizat cunosc aceste probleme ale pieței, însă micii crescători, care lucrează dezorganizat, riscă să piardă toată investiția, dacă nu iau în calcul fluctuațiile de preț.

Din Ziarul Financiar aflăm că firmele au avut cu 70% mai multe anunţuri de angajare în 2016 faţă de anul precedent. EJOBS, cea mai mare platformă online de recrutare de pe plan local, a găzduit anul acesta aproape 420.000 de oferte. Au căutat să angajeze mai ales firme din retail şi IT.

Umiliţi, titlul de pe prima pagină a Gazetei Sporturilor, care observă că Steaua nu mai reuşeşte să bată pe nimeni. Aseară, echipa antrenată de Laurenţiu Reghecampf a fost eliminată din Cupa României de ocupanta locului 6 din Liga a II-a, CS Mioveni. Este al treilea eşec consecutiv pentru roş-albaştri. FC Voluntari a învins ASA Târgu Mureş, scor 3-0, şi s-a calificat în sferturi.

Astăzi, se joacă ultimele 3 partide (Luceafărul Oradea – Astra Giurgiu, FC Viitorul – Pandurii Târgu Jiu şi Gaz Metan Mediaş – Dinamo). În sferturile Cupei României, mai sunt calificate Universitatea Craiova, Poli Timişoara şi CFR Cluj.


Ultimele stiri
Alertă pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea. Sunt emisii de clor la o instalație | GALERIE FOTO

Google, Open AI și Meta, date în judecată în Statele Unite. Reclamanţii cer oprirea dezvoltării modelelor AI, motivând…

Nicușor Dan: „Marea Neagră a fost pomenită ca risc de securitate pentru Europa” / În Irlanda, Președintele României…

Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează