Confidenţialitate


Prima pagină, 14 octombrie 2016


Prima pagină, 14 octombrie 2016

Adevărul notează că Guvernul vrea să-i disciplineze pe şoferi, pregătindu-le o surpriză neplăcută. Examenele pentru permis vor fi înregistrate video, iar candidaţii trebuie să aibă cel puţin zece clase. În plus, doar şcolile de şoferi cu promovabilitate de cel puţin jumătate din cursanţi vor fi autorizate. Specialiştii afirmă că anumite prevederi sunt discriminatorii.

România Liberă scrie că, la 16 ani după prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii, câteva mii de persoane se mai luptă să-şi primească banii pe care i-au pierdut în jocul piramidal al lui Sorin Ovidiu Vîntu. Înarmaţi cu victorii obţinute la CEDO, românii creativi au purces la recuperarea sumelor pe căi mai puţin obişnuite. Una din acestea a fost identificarea firmelor care au datorii către Autoritatea pentru Administratea Activelor Statului.  Aşa s-a ajuns la compania americană Ford. Schema a fost simplă: un executor judecătoresc i-a blocat acesteia conturile apoi le-a executat şi, astfel, a recuperat banii pe care clienţii săi îi pierduseră la FNI.

Jurnalul Naţional observă disperarea traseiştilor. Apropierea alegerilor parlamentare îi prinde pe mulţi dintre actualii aleşi în căutarea unui loc călduţ pe listele partidelor. Cei care n-au noroc să mai prindă poziţii eligibile şi vor încă un mandat în Parlament se împrăștie care pe unde apucă. În ultima vreme, nume grele ale Parlamentului au sărit, peste noapte, dintr-o barcă în alta.

Ziarul Financiar publică avertismentul Băncii Naţionale faţă de aplicarea conversiei creditelor din franci elveţieni în lei, la cursul istoric. Potrivit BNR, două bănci ar putea ajunge cu solvabilitatea la minimum. Pierderile sectorului bancar sunt estimate la aproape 2,4 miliarde de lei. Proiectul de lege privind conversia este aproape de votul final în Parlament.

Gazeta Sporturilor anunţă că Adi Popa părăseştea Steaua. Jucătorul este supărat că a rămas cu cel mai mic salariu. Poreclit Motoreta, Adi Popa se află la al 5-lea sezon sub culorile echipei roș-albastre.


Ultimele stiri
Mesajul Patriarhului Daniel pentru Papa Leon, înaintea intervenției chirurgicale | AUDIO

De ce este important ca tinerii să studieze istoria Holocaustului în România. Explicațiile cercetătorului Marius Cazan | VIDEO

Buzău: Concursul pentru posturile de directori de școli, suspendat cu o zi înainte de prima probă, anunță ISJ

Acordul Trump-Putin pentru motorina, fără efect asupra prețurilor globale. Explicațiile unui expert în energie. UE a reacționat la…

Italia: O femeie a devenit mamă la 59 de ani. Tatăl copilului are 70 de ani | AUDIO

Brașov: Reacția conducerii IAR Ghimbav după protestele angajaților față de blocarea creșterilor salariale

Sebastian Stan, despre rolul său din „Fjord”: „A dat un sens mai profund legăturii mele cu România și…

Academia Europa FM. Ce știe copilul tău despre istoria Holocaustului în România? Invitat este Marius Cazan, cercetător la…

Scumpiri la gaze și energie electrică. Explicații, pe larg, de la conducerea Ministerului Energiei: „România are o oarecare…

Franța: Directorul și o profesoară, împușcați într-o școală gimnazială. Un elev de 14 ani a fost arestat



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează