Confidenţialitate


Președintele Iohannis cere procurorului general să ancheteze intervenția Jandarmilor


Președintele Iohannis cere procurorului general să ancheteze intervenția Jandarmilor

Preşedintele Klaus Iohannis i-a solicitat sâmbătă procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, demararea de urgenţă a cercetărilor în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi elucidării modului concret în care s-a produs intervenţia Jandarmeriei, pentru restabilirea ordinii publice, la protestele de vineri seara din Piaţa Victoriei din Bucureşti, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Şeful statului a solicitat procurorului general şi stabilirea legalităţii intervenţiei şi identificarea persoanelor şi a gradului de implicare sau vinovăţie a tuturor celor care au luat parte la incidentele violente petrecute în Capitală.

Vineri, preşedintele Klaus Iohannis a condamnat ferm intervenţia “brutală” a Jandarmeriei împotriva manifestanţilor din Piaţa Victoriei şi a subliniat că ministrul de Interne, Carmen Dan, trebuie să dea urgent explicaţii pentru modul în care a gestionat evenimentele.

“Într-o democraţie autentică este dreptul fiecărui om să protesteze, dar violenţa nu este acceptabilă, indiferent de opţiunile politice. Condamn ferm intervenţia brutală a Jandarmeriei, puternic disproporţionată în raport cu manifestările majorităţii oamenilor din Piaţa Victoriei. Încercarea de a înfrânge voinţa oamenilor printr-o reacţie violentă a forţelor de ordine este o soluţie condamnabilă. Ministrul de Interne trebuie să dea urgent explicaţii pentru modul în care a gestionat evenimentele din această seară!”, a scris, vineri seara, Klaus Iohannis pe Facebook.

452 de persoane au fost rănite vineri noapte la Mitingul Diasporei din Piața Victoriei. 68 au ajuns la spitale dintre care 9 jandarmi și 2 copii, după cum arată bilanțul protestelor violente din Piața Victoriei.

Peste 100.000 de persoane au fost vineri seara în Piața Victoriei din București la ceea ce fusese anunțat drept ”Mitingul Diasporei”.

Într-o intervenție fără precedent pentru protestele din România ultimilor ani, jandarmii au folosit intens gaze lacrimogene ca aerosol, dar și în grenade aruncate spre mulțimea de oameni din fața Guvernului, cât și de pe bulevardele adiacente.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează