Confidenţialitate


Premierul Orban va petrece Revelionul alături de unii colegi de guvern


Premierul Orban va petrece Revelionul alături de unii colegi de guvern

Premierul declară că va petrece Revelionul împreună cu “mai multe familii”.

Printre cei prezenţi la petrecere se vor număra şi colegi din Executiv.

“Suntem mai multe familii, oameni care au mai făcut Revelionul împreună. Locaţia pe care am ales-o, am ales-o pentru că n-am mai găsit altă locaţie, pentru că ne-am trezit târziu. Din cauză că am preluat guvernarea, ne-am trezit cu câteva săptămâni înainte de Revelion şi asta era o locaţie care nu era angajată. Ne plătim fiecare tot ceea ce e de plătit, cazare şi masă, adică nu e un hatâr care ni se face. Nu e nicidecum o reuniune a Guvernului. Sigur că vor fi şi colegi de-ai mei din Guvern, care vor petrece Revelionul împreună cu mine, dar suntem cu familiile şi petrecem Revelionul ca orice român, cum este normal”, a afirmat Ludovic Orban, duminică, comentând informaţiile vehiculate în spaţiul public, potrivit cărora va petrece finalul de an la Sinaia, împreună cu membrii cabinetului său, notează Agerpres.

Întrebat dacă va organiza, totodată, o şedinţă de Guvern, premierul a răspuns: “Acum, nici chiar pe 1 ianuarie… Aţi văzut că fac şedinţe de Guvern de câte ori e necesar şi, de multe ori, am convocat şedinţe de guvern la ore surprinzătoare. pentru că era necesar să convoc…”.


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…