Confidenţialitate


PREMIERĂ: Teatrul Clasic din Arad prezintă comedia „Crima din strada Lourcine” – VIDEO


PREMIERĂ: Teatrul Clasic din Arad prezintă comedia „Crima din strada Lourcine” – VIDEO

Spectacolul ,,Crima din strada Lourcine” de Eugène Labiche, în traducerea Violetei Popa,  poartă semnătura regizorului Alexandru Mâzgăreanu, unul  dintre cei mai apreciaţi tineri regizori români ai momentului, aflat la prima colaborare cu Teatrul din Arad. Premiera oficială a avut loc în seara de 28 februarie.

,,Crima din strada Lourcine” este o comedie bulevardieră, cu o distribuție formată din actorii Ştefan Statnic (Lenglumé), Cecilia Lucanu – Donat (Norine), Alex Mărgineanu (Mistingue), Marian Parfeni(Justin) şi Ioan Peter (Potard).

„Personajul Norine este pentru mine un pariu, un intermezzo interesant în ceea ce priveste evoluția mea pe scenă. Jocul actoricesc se bazează foarte mult pe relațiile dintre actori dar și pe o haioasă complicitate între actor și public, evidențiată prin aparteuri și cantece. Acest spectacol este pentru mine o multiplă și fericită întâlnire! Mă refer la echipa artistică dar și la colegii mei de scenă împreuna cu care am descoperit o lume cu totul aparte, o lume specială și colorată, lumea zugravită de textul lui Eugène Labiche” Cecilia Lucanu-Donat, în „Crima din strada Lourcine”

Cecilia07-articol(foto: Cecilia Lucanu-Donat, Teatrul Clasic Arad)

Alexandru Mâzgăreanu s-a născut în anul 1987, în Bucureşti. A absolvit cursurile  Facultăţii  de Teatru, specializarea Regie de Teatru din cadrul  Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”. A montat numeroase spectacole pe scenele celor mai importante teatre din Bucureşti dar şi pe scenele unor instituții de spectacol din ţară.

Amănunte despre „Crima din strada Lourcine” aflăm de la directorul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad, Bogdan Costea – în rubrica „Sus cortina!”, la 16.50, la Europa FM.

„Imaginează-ți că ești un om așezat, că ai o situație bună și o soție. Totul e cât se poate de bine iar tu ești cât se poate de plictisit. Așa că te furișezi la o petrecere unde bei până uiți de tine complet. Te trezești a doua zi în patul tău. E cineva lângă tine dar nu, nu e nevastă-ta. Dar cine?, ce? , unde?, cand?, cum?… nimic ! Te bântuie doar bizara impresie că astă noapte te-ai înfrățit cu minerii. Apare nevasta ta. Hm! Măcar nu te mai plictisești” Ștefan Statnic, în „Crima din strada Lourcine”

Stefan16-articol(foto: Ștefan Statnic, Teatrul Clasic Arad)

Piesă într-un act, comedia ,,Crima din strada Lourcine” a fost  jucată pentru prima dată  la Théâtre du Palais Royal,  în martie 1857 şi a avut un succes enorm. A fost jucată fără întrerupere până în 30 aprilie 1857 şi reluată frecvent după aceea.

Eugène Labiche s-a născut la Paris, în anul 1815 şi a fost un fin observator al burgheziei fiind autorul comic francez al secolului al XIX lea cel mai jucat şi totodată recunoscut de oamenii de teatru pentru arta dialogului și pentru replicile sale irezistibile. Dramaturgul francez face parte dintre cei 20 de autori cei mai jucaţi azi la Comédie Française.

 


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…