Prahova: 59 de localități au rămas fără energie electrică din cauza ninsorilor și viscolului, aproape 90.000 de consumatori afectați | AUDIO
Sursa foto: Shutterstock
Codul portocaliu de ninsori și viscol a provocat pagube importante în județul Prahova, unde zeci de localități au rămas fără energie electrică. Într-o gospodărie din Cocorăștii Colț, peste 40 de oi au murit după prăbușirea acoperișului unui saivan, care a cedat sub greutatea zăpezii. Circulația rutieră a fost îngreunată în mai multe zone ale județului din cauza copacilor căzuți pe carosabil.
În Prahova sunt raportate 59 de localități fără energie electrică și aproape 90.000 de consumatori afectați, în special în localități din nordul și sudul județului.
Situația este critică în zona Vălenii de Munte și Slănic. Multe comunități izolate au rămas fără curent de mai bine de 12 ore, după ce arbori încărcați de zăpadă au rupt cablurile sau au doborât stâlpii.
Într-o gospodărie de la marginea comunei Cocorăștii Colț, acoperișul unui saivan s-a prăbușit sub greutatea zăpezii. Potrivit proprietarului, peste 40 de oi au murit strivite, iar alte câteva au fost rănite. Bărbatul spune că ninsorile abundente din ultimele ore au încărcat structura veche a adăpostului, care a cedat în cursul nopții.
Autoritățile locale au fost anunțate, iar primăria a transmis că va evalua pagubele pentru a stabili dacă există posibilitatea acordării unor despăgubiri.
Și circulația rutieră a fost afectată în Prahova în mai multe zone ale județului. Nu sunt drumuri închise, însă traficul a fost blocat parțial pe anumite tronsoane care leagă municipiul Câmpina de localitățile din zona de deal. Și aici, trunchiurile de copaci căzute pe carosabil au creat probleme.
În Ploiești, Câmpina, Sinaia și Bușteni, mai mulți arbori rupți de zăpadă, dar și stâlpi, au căzut pe trotuare și pe cabluri electrice, blocând în unele cazuri intrarea în blocuri sau în parcări, iar mai multe mașini au fost avariate.
Poliția anunță că pe DN1, în zona stațiunilor montane, traficul este fluent. Utilajele de deszăpezire au intervenit continuu, însă șoferii au fost nevoiți să circule în coloană, cu viteză redusă.




