Poveștile Campionatului Mondial: 1978

Cupa Mondială din 1978 a fost găzduită de Argentina, în plină dictatură a generalului Jorge Rafael Videla.

Din cauza centrelor de tortură care se aflau chiar şi în apropierea stadioanelor, două mari vedete – olandezul Johan Cruyff şi germanul Paul Breitner au refuzat să vină la turneul final. “Nu pot să joc fotbal la un kilometru de un loc în care oamenilor li se scot unghiile”, a declarat Cruyff, şi s-a ţinut de cuvânt, fiind singurul absent din echipa Olandei.

Dictatorul Videla s-a folosit de Mondial pentru a-şi repara imaginea. A construit stadioane noi şi le-a asigurat condiţii de lux echipelor. De asemenea, a împărţit gratuit steaguri naţionale şi celebrele confetti, care au creat un spectacol deosebit în tribune.

De pe teren se retrăseseră starurile anilor 60: Pelé, Beckenbauer sau Eusébio, dar apăruseră noi vedete, precum Zico, Platini, Kempes, Rummenigge, Antognoni, Boniek ori Santillana.

În preliminarii au fost eliminate Anglia, URSS, Cehoslovacia, Uruguay şi Portugalia, iar Argentina a nimerit în cea mai dificilă grupă, cu Italia, Franţa şi Ungaria. Gazdele au ajuns însă în finala unde au înfruntat Olanda, vicecampioana din 1974.

Batavii aveau un atac extraordinar, dar au ratat încă o dată trofeul. Mario Kempes a deschis scorul pentru gazde în minutul 37, însă cu 8 minute înainte de final, Nanninga a egalat cu o puternică lovitură de cap.

În minutul 90, Rensenbrinck a nimerit doar bara şi s-a ajuns în prelungiri, unde Kempes şi Bertoni au adus victoria ţării gazdă. Staruri ca Passarella, Ardiles şi Kempes erau în vârful carierei, iar Maradona, care avea atunci doar 17 ani, nu a fost oprit în lot.

N-au lipsit însă scandalurile. Argentinienii au fost acuzaţi că ar fi folosit amfetamină, la fel ca nemţii în 1954. În plus, Brazilia a ratat finala şi i-a acuzat pe marii rivali că au aranjat meciul cu Peru, câştigat cu 6-0. Golgeterul ediţiei a fost Mario Kempes, care juca la Valencia şi fusese de două ori cel mai bun marcator din Spania. La Cupa Mondială a bifat 3 “duble”, iar la întâlnirea cu Polonia a respins o minge cu mâna de pe linia porţii, dar portarul Fillol a apărat penalty-ul.

Poreclit “El Matador”, Kempes a fost cunoscut şi în România, după ce a jucat cu Valencia la Piteşti şi a eliminat-o pe FC Argeş din Cupa UEFA, lăudându-l la final pe Nicolae Dobrin. La fel ca în ’74, “tricolorii” au ratat calificarea la turneul final.

Pregătită de Ștefan Kovács şi avându-i pe gazon pe Sameş, Liţă Dumitru, Iordanescu, Balaci, Boloni sau Dudu Georgescu, România şi-a făcut debutul învingând Spania cu 1-0 şi Iugoslavia cu 2-0 la Zagreb. Apoi a cedat însă cu 0-2 în Spania şi 4-6 cu Iugoslavia acasă. Ulterior s-a spus ca ar fi fost un “blat” ordonat de însuşi Ceauşescu, fiindcă Spania trebuia să meargă la turneul final, iar ibericii ar fi promis favoruri economice României.

Liţă Dumitru şi Cornel Dinu au fost acuzaţi că ar fi vândut meciul şi au fost anchetaţi câteva nopţi la Securitate, însă nu au fost pedepsiţi până la urmă. Episodul este detaliat de Dinu în cartea lui autobiografică, iar Dumitru susţine şi acum că selecţionerul Kovács a avut o înţelegere secretă cu politicul pentru a rata calificarea în 1978.