Confidenţialitate


Pitești: Curtea de Apel, așteptată să se pronunțe în cazul casei familiei Iohannis


Pitești: Curtea de Apel, așteptată să se pronunțe în cazul casei familiei Iohannis

Curtea de Apel Piteşti se pronunţă miercuri în procesul privind casa familiei Iohannis.

Imobilul din centrul Sibiului fusese pierdut definitiv în urma procesului de la Curtea de Apel Braşov, dar familia preşedintelui a formulat o contestaţie în anulare.

Casa cu numărul 29 de pe strada Nicolae Bălcescu, din care soţii Iohannis au cumpărat jumătate la începutul lunii iunie 1999, a făcut parte din averea soţilor Maria şi Eliseu Ghenea, iar după decesul acestora, casa a ajuns în proprietatea statului român.

În 1997 casa a fost cumpărată de chiriaşi, iar doi ani mai tirziu contractele acestora au fost anulate în instanţă, la cererea fiului unui nepot al soţilor Ghenea.

Familiei preşedintelui a cumpărat partea acestui mostenitor.

Foştii chiriaşi au contestat in instanta calitatea acestuia de urmaş si au cerut anularea contractului familiei Iohannis.   Familia presedintelui a pierdut procesul la Tribunalul Braşov, iar in noiembrie 2015 a fost respins si recursul, la Curtea de Apel Braşov.

Carmen şi Klaus Iohannis au cerut atunci strămutarea dosarului. Dacă acum judecătorii îi vor respinge contestaţia în anulare, preşedintele va pierde imobilul şi va fi nevoit să restituie statului român banii încasaţi din chirie.

 

 

 

 

 

 


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…