Confidenţialitate


PIB-ul României a crescut cu 5,2% în primul trimestru, anunță Comisia Europeană, care estimează o creștere economică de 3,9%


PIB-ul României a crescut cu 5,2% în primul trimestru, anunță Comisia Europeană, care estimează o creștere economică de 3,9%

În primul trimestru al anului, economia României a surprins printr-o tendință ascendentă, cu o creștere a PIB-ului real de 5,2 %, arata previziunile economice de vară ale Comisiei Europene. Urmare a acestui rezultat, pentru țara noastră a fost estimată o creștere economică mai mare, de 3,9% în acest an, însă în 2023 aceasta va fi de numai 2,9%.  

Rezultatul economic pozitiv obținut de România în primul trimestru se explică printr-o creștere semnificativă a investițiilor și a consumului privat, în timp ce exporturile nete au avut o contribuție negativă.

Creșterea a fost susținută de salariile mai mari, care au ținut pasul cu inflația, și de eliminarea treptată a restricțiilor legate de COVID.

Consumul privat și investițiile vor fi principalii factori de creștere și anul următor, în timp ce exporturile nete vor acționa ca o frână asupra PIB-lui, conducând la o creștere a deficitului comercial.

Indicatorii de activitate economică estimează un al doilea trimestru mai puțin optimist.

Pe de o parte, inflația ridicată va afecta puterea de cumpărare a  oamenilor, în timp ce creșterea consumului privat ar urma să se mențină la un nivel moderat.

Prețurile sunt programate să crească în continuare din cauza energiei, deoarece nu toți consumatorii sunt acoperiți de schema de plafonare iar numeroase contracte de energie electrică și gaze vor fi renegociate în lunile următoare.

O creștere a prețurilor este așteptată în aprilie 2023, deoarece schema de plafonare urmează să expire. Și prețurile alimentelor vor crește, ca urmare a tendinței globale și a penuriei cauzate de război.

Inflația medie anuală este estimată la 11,1% în 2022, înainte de a încetini la 7,2% în 2023.

Potrivit Comisiei Europene, dinamica salariilor mai puternică decât cea estimată în prezent reprezintă un risc ascendent pentru prognoza inflației.

Intregul raport al Consiliului European poate fi consultat aici.

Foto: Shutterstock

Citește și: Comisia Europeană: România, inclusă în grupa de mare risc privind libertatea presei | AUDIO


Ultimele stiri
Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…