Confidenţialitate

Peste o săptămână se deschide în Bucureşti expoziția de pictură “Șapte Zile la Redondo”

Marţi, 19 aprilie, va avea loc deschiderea expoziției de pictură “Șapte Zile la Redondo”, însoțită de lansarea catalogului cu același nume. Evenimentul va avea loc începând cu ora  18:00, la Teatrul Național I. L. Caragiale București, în foaierul Sălii Media — aripa Intercontinental.

Expoziţia “Șapte Zile la Redondo” va reuni peste 50 de lucrări de pictură și fotografie ce poartă semnătura a șapte pictori români: Florin Ciubotaru, Dorin Coltofeanu, Teodora Coltofean, Sorin Iosub, Elisabeth Ochsenfeld, Christian Paraschiv, Mihai Sârbulescu și a graficianului Mihail Alexandrescu. Alături de aceștia, Veronica Kirchner, jurnalista care a însoțit grupul de artiști pe parcursul rezidenței, semnează conținutul editorial al catalogului expoziției.

Lucrările expuse și catalogul expoziției  reprezintă o frântură din experiența celor șapte artiști participanți în cadrul rezidenței artistice “Șapte zile la Redondo”, acțiune organizată în luna august a anului 2015 în orașul Redondo, din Portugalia.

“Şapte zile petrecute într-un mic oraş recunoscut pentru frumuseţea sa au avut darul de armoniza personalităţi artistice distincte. Lucrările celor şapte pictori poartă pecetea luminii interioare care are puterea de a face sensibile ochiului culorile unei realităţi excepţionale. Îi cunosc şi pot spune că felul în care ei sunt împreună într-un demers al spiritul înalt, al moralei superioare şi al cunoaşterii profunde a lucrurilor recuperează un ideal de mult uitat: kalokagathia, uniunea dintre bine şi frumos.

Florin Ciubotaru a rămas acelaşi subtil cercetător de sine însuşi. Indiferent la provocările modei, el ne spune că imaginarul nu este decât o altă formă de manifestare a arhetipului, mai puternică, însă, decât realitatea. Realitatea pe care Dorin Coltofeanu o filtreză, o purifică, pentru ca noi să o putem privi cu pace în frumuseţea ei dintru început, iar Mihai Sârbulescu o acordează, cu materialitatea culorilor, propriei stări interioare. Lor li se adaugă, în dimensiunea comună a spiritualităţii, Christian Paraschiv. Teodora Coltofean îşi expune pânzele în aerul curat al unei perpetue dimineţi şi ne îmbie la optimism. Şi el pasionat de culoare, Sorin Iosub priveşte lumea cu luciditate şi, uneori, suntem surprinşi de ceea ce vede.

Admir la Elisabeth Ochsenfeld, dincolo de incontestabilul ei talent de pictor, grafician şi chiar scriitor, capacitatea de a-i aduce împreună pe artişti: organizează, de câţiva ani buni încoace, tabăra internaţională şi simpozionul de artă vizuală de la Gărâna. Şapte zile, şapte pictori şi această expoziţie ne dau prilejul să mergem, într-o altfel de călătorie, la Redondo”, explică Radu Boroianu, Președintele Institutului Cultural Român.

“Să revezi locuri și peisaje familiare prin ochii unui artist străin este ca și cum ai face o nouă descoperire, ai porni o adevărată și foarte binevenită aventură.

Șapte pictori români au călătorit în Portugalia, iar acum ne invită la o plimbare prin intermediul imaginilor pe care le-au adunat, prin intermediul luminii și al culorii pe care le-au păstrat, al spiritului pe care au izbutit să-l aducă cu ei prin amintirile pe care le-au transpus în tablourile lor, reunite într-o expoziție bogată în varietatea de stiluri și perspective.

Aș dori să subliniez importanța pe care această expoziție o poartă prin dimensiunea ei de experiență interculturală, de prilej de dialog pe care îl reprezintă: unul artistic și instituțional, fără îndoială, dar mai ales unul uman.

Conviețuirea într-o țară străină a permis portughezilor să cunoască un grup de români, iar acestora din urmă să descopere Portugalia și pe portughezi. S-au creat punți și s-au deschis uși”, apreciază João-Bernardo Weinstein, Ambasadorul Portugaliei la București.

Expoziția “Șapte Zile la Redondo” este organizată în cadrul Proiectului Contemporanii, alături de Institutul Cultural Român și Ambasada Portugaliei la București, în calitate de coorganizatori.

Expoziția “Șapte Zile la Redondo” va putea fi vizitată în perioada 19 aprile – 19 mai 2016, în orele de program ale Teatrului Național I. L. Caragiale București.