Confidenţialitate


Portugalia înăsprește legea prin care cei care nu își achită la timp chiria sunt evacuați. Principalele modificări | AUDIO


Portugalia înăsprește legea prin care cei care nu își achită la timp chiria sunt evacuați. Principalele modificări | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Criza locuinţelor în Peninsula Iberică. Portugalia se pregăteşte să faciliteze evacuarea chiriaşilor. Spre deosebire de Spania vecină, Parlamentul de la Lisabona a aprobat aseară, în primă lectură, o reformă propusă de guvernul de dreapta care vizează accelerarea evacuării chiriaşilor în cazul în care aceștia nu-și achită chiriile.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În forma actuală, proiectul prevede în special că o procedură de evacuare va putea fi iniţiată după două luni de chirii neplătite, faţă de trei luni cum este în prezent.

De asemenea, proprietarii pot să solicite până la trei luni de chirie în avans şi elimină plafonul pentru garanţii.

Potrivit statisticilor oficiale, chiria medie pentru contractele noi de închiriere a crescut în Portugalia cu peste 10% în al doilea trimestru.

Această reformă are ca scop completarea planului guvernamental de combatere a crizei locuinţelor, prezentat de premierul Luis Montenegro în urmă cu un an.

Asociaţiile de chiriaşi au denunţat reforma care, în opinia lor, riscă să afecteze şi mai mult persoanele care locuiesc cu chirie.

În Spania, un val de proteste s-a declanşat în urma evacuării, săptămâna trecută, a unei locuitoare din Madrid în vârstă de 87 de ani din locuinţa sa, cumpărată de o societate imobiliară care dorea să majoreze chiria cu 275%.


Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează