Confidenţialitate


Peste jumătate din ţară, inclusiv Capitala, sub cod portocaliu de caniculă | Vor fi temperaturi de până la 40 de grade


Peste jumătate din ţară, inclusiv Capitala, sub cod portocaliu de caniculă | Vor fi temperaturi de până la 40 de grade

Mai mult de jumătate din ţară, inclusiv Capitala, se vor afla vineri şi sâmbătă sub cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Astfel, în perioada 4 iulie, ora 10.00 – 5 iulie, ora 10.00, va fi în vigoare o avertizare cod portocaliu de caniculă în zone din Banat, Crişana, Maramureş, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei şi jumătatea vestică a Munteniei.

În aceste regiuni, valul de căldură se va intensifica, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime se vor încadra între 37 şi 40 de grade, iar în Oltenia, sudul Banatului, local în Muntenia minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

De asemenea, de vineri dimineaţa până sâmbătă, la ora 10.00, va fi în vigoare un cod galben de vreme călduroasă în Moldova, Dobrogea, în jumătatea estică a Munteniei şi în estul Transilvaniei, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 38 de grade. Totodată, ITU va atinge sau va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, în timp ce minimele termice se vor situa în general între 16 şi 21 de grade Celsius.

ANM precizează că valul de căldură se va restrânge sâmbătă spre jumătatea sudică a ţării, iar duminică se va intensifica din nou în toate regiunile.

Vremea se menţine caniculară şi în Capitală, unde va fi disconfort termic accentuat, indice temperatură-umezeală (ITU) depăşind
pragul critic de 80 de unităţi. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 38 de grade, iar cea minimă va fi de 18 – 21 de grade. Cerul va fi mai mult senin, vântul va sufla slab şi moderat, iar spre finalul nopţii se va intensifica uşor cu viteze de 30 – 35 km/h.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează