Confidenţialitate


Cod galben de ploi însemnate cantitativ în şapte judeţe şi în Bucureşti, până miercuri la prânz


Cod galben de ploi însemnate cantitativ în şapte judeţe şi în Bucureşti, până miercuri la prânz

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, ce vizează Capitala şi alte şapte judeţe situate în Dobrogea şi Muntenia, până miercuri la ora 12.00.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 27 octombrie, ora 10.00 – 28 octombrie, ora 12.00, va fi în vigoare Codul galben de ploi însemnate cantitativ, în judeţele Tulcea, Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Giurgiu, Teleorman, Ilfov şi municipiul Bucureşti, unde în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 – 30 l/mp şi izolat de 40 l/mp.

Totodată, pentru perioada 27 octombrie, ora 16.00 – 28 octombrie, ora 15.00, a fost emisă o informare de ploi moderate cantitativ în sudul şi estul teritoriului, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură. Cantităţile de apă vor fi în general de 10-30 l/mp.

Pe parcursul zilei de marţi (27 octombrie), la altitudini de peste 1.700 m, în special în Carpaţii Meridionali, vor mai fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi va continua să se depună strat de zăpadă în general de 3-5 cm, notează Agerpres.

Temporar vor fi intensificări ale vântului în sudul şi centrul Moldovei, jumătatea de est a Munteniei şi în Dobrogea, cu rafale în general de 40-50 km/h şi de peste 60-80 km/h pe crestele montane.


Ultimele stiri
Alegeri în Israel: Primul scrutin parlamentar de după 7 Octombrie

Avarie la Termocentrala Turceni; un cazan s-a fisurat | AUDIO

Un spectacol magistral pentru susținerea tinerilor artiști la început de drum, la cea de-a XVII-a ediție a Concertului…

Luca Niculescu – vizită în Republica Moldova | Prima vizită externă de la preluarea mandatului de prim-ministru

Englezul Harry Kane a câştigat ‘Balonul de Aur’

Atacul elevului din Bistrița. Profesorul Valentin Negoi: Avem Comisie antiviolență și Comisie antibullying. „Pe acte, cum s-ar zice,…

SRI avertizează cu privire la o tentativă de sabotaj la o fabrică de armament din Brașov. Este vorba…

Israel: Alegeri decisive, marți, după trei ani de război. Partidul premierului Netanyahu se confruntă cu opoziția condusă de…

Ilfov: Accident rutier în Ciolpani, între un autobuz și o autoutilitară. Două persoane au fost duse la spital…

Aproape 700.000 de euro au dispărut din Biroul Vamal de la Aeroportul Otopeni. A fost sesizată Poliția |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează