Confidenţialitate


Peste 200 de percheziții într-un dosar vizând acte de identitate românești false | AUDIO | VIDEO


Peste 200 de percheziții într-un dosar vizând acte de identitate românești false | AUDIO | VIDEO

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și ofițeri din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră efectuează 206 mandate de percheziție domiciliară la sediile unor instituții publice și la locuințele unor persoane fizice. Mii de cetățeni ruși, ucraineni și moldoveni ar fi obținut acte de identitate românești false prin intermediul unei rețele din care făceau parte și funcționari publici. Perchezițiile  au loc atât la instituții, cât și la locuințele suspecților.

Anchetatorii susțin că actele de identitate erau eliberate în baza unor certificate falsificate de dobândire a cetățeniei și a unor declarații de luare în spațiu – tot false.

Activitățile operative sunt realizate într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și fals informatic de către funcționari publici de pe raza județului Botoșani, precum și cu privire la săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals.

Ancheta vizează destructurarea unei rețele care, prin intermediul unor funcționari publici dintr-un serviciu de evidența populației și o primărie, a obținut documente de identitate românești neconforme cu realitatea pentru persoane născute în Federația Rusă, Ucraina si Republica Moldova.

Datele nereale se referă la domiciliul persoanei, care este fictiv, deoarece beneficiarul nu a locuit niciodată la adresa respectivă, dar și la alte atribute de identificare a persoanei, respectiv nume, prenume, data nașterii, locul nașterii, totul cu scopul obținerii de către beneficiar a unui act de identitate care face dovada identității, a cetățeniei române și, după caz, a domiciliului sau a reședinței în România.

Datele menționate, care în unele cazuri prezintă o identitate diferită de cea reală a beneficiarilor, în condițiile în care marea lor majoritate au depus certificate de cetățenie română anterior falsificate, sunt incluse în Registrul Național de Evidență a Persoanelor.

În mod concret, beneficiarii au obținut cărți de identitate pe baza unor certificate care atestau dobândirea cetățeniei române și care anterior au fost falsificate, cu stabilirea domiciliul la imobile aparținând unor cetățeni români care nu erau titularii spațiului respectiv si chiar fară acordul lor, prin întocmirea în fals a declarațiilor de luare în spațiu și implicit fără prezența lor în fața funcționarului de la Serviciul de Evidență a Persoanelor.

Astfel, în cursul anilor 2023 – 2024, pe raza unui serviciu de evidență a populatiei și-au stabilitt domiciliul în mod fictiv un număr de 7000 de persoane născute în Fed. Rusă, Ucraina, Republica Moldova sau alte state membre ale fostei URSS.

Sursa video: Poliția de Frontieră și Ministerul Public

 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea


Ultimele stiri
Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN

Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu

Concluziile Consiliului European de toamnă. Nicușor Dan: Au fost cinci teme de discuție. Despre disputa privind viitorul buget…

Dr. Mihaela Bilic: „Nu există un zahăr mai sănătos decât altul”. De ce trebuie să reducem cantitatea consumată…

USR va vota împotriva învestirii Guvernului Niculescu. Dominic Fritz: „Nu vom gira o nouă guvernare în care românii…

Astra Film Festival începe la Sibiu. Peste 70 de documentare și 200 de evenimente, în programul ediției din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează