Confidenţialitate


Percheziții la Parchetul Curții de Apel Constanța într-un dosar de corupție. Doi procurori sunt vizați


Percheziții la Parchetul Curții de Apel Constanța într-un dosar de corupție. Doi procurori sunt vizați

Sursa foto: Nicușor Bușurica

13 percheziții au făcut azi procurorii Parchetului General la domiciliile unor persoane fizice și la sediile unor instituții publice, printre care şi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa,  într-un dosar penal de trafic de influență și alte infracțiuni de corupție comise în perioada decembrie 2025 – mai 2026. Vizați ar fi  doi procurori din Constanța, Teodor Niţă şi Gigi Ştefan Valentin. 

Judecătoarele Daniela Panioglu şi Alina Nadia Guluţanu, care l-au condamnat pe fostul şef al Casei Nationale a Asigurărilor de Sănătate, au dezvăluit în motivarea sentinţei că cei doi procurori au încercat să-l ajute pe Lucian Duță să scape de dosar. Fostul șef al CNAS a fost condamnat în 2022 la șase ani cu executare fiindcă a luat mită 6,3 milioane de euro pentru implementarea cardului de sănătate.

„În cadrul acestor activităţi sunt vizate mai multe persoane, faţă de care există suspiciuni rezonabile privind implicarea în activitatea infracţională investigată, urmând ca probele administrate în cauză să clarifice eventualele fapte şi participaţia fiecăreia dintre acestea”, a transmis Parchetul General într-un comunicat de presă.

 

 


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează