Confidenţialitate


Pelerina invizibilă devine realitate


Pelerina invizibilă devine realitate

Ceea ce acum 15 ani vedeam doar în filmele cu Harry Potter, ar putea deveni realitate în scurt timp. În SUA, a apărut pelerina invizibilității.

Săptămâna asta, savanții americani au dezvăluit că au testat cu succes o pelerină a invizibilității foarte subțire. Este realizată din elemente paralelipipedice microscopice din aur, care, la fel ca pielea, se mulează foarte bine pe forma unor obiecte tridimensionale, pe care le poate face nedetectabile în spectrul luminos vizibil.

Pelerina, care are o grosime de 80 de nanometri, a fost plasată peste un obiect care prezenta protuberanţe şi cavităţi. Suprafaţa pelerinei a redirecţionat undele luminoase reflectate de acel obiect, făcându-l să devină astfel invizibil prin prisma detectării optice.

Deși experimentele savanților au constat în acoperirea unor obiecte minuscule, savanții spun că tehnologia ar putea fi utilizată și pentru a ascunde si obiecte mai mari.

Noua invenție ar putea fi utilă în mai multe domenii de activitate, inclusiv în cel militar.

Unul dintre profesorii care au lucrat la proiect spune că noua tehnologie ar putea avea aplicaţii militare, pentru a face ca o serie de obiecte mari, precum vehicule, avioane sau chiar soldaţi, să devină de nevăzut.

Totuși va fi nevoie de 5-10 ani pentru ca noua tehnologie să fie utilizată.

Lucian Popescu, EuropaFM

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează