Confidenţialitate


Pedepse mai mari pentru șoferii care circulă fără permis, dar și pentru cei care le împrumută mașinile | AUDIO


Pedepse mai mari pentru șoferii care circulă fără permis, dar și pentru cei care le împrumută mașinile | AUDIO

Potrivit unor amendamente admise astăzi în Comisia juridică din Senat, pedepsele cu închisoarea cresc cu o treime. În plus, cei prinși la volan fără permis nu vor mai primi pedepse cu suspendare – ci le vor executa în mod obligatoriu, fie că produc sau nu un accident rutier.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cei care își lăsau mașina pe mâna unei persoane fără permis, care producea un accident, riscau până acum între 4 şi 8 ani de închisoare. Dacă accidentul era soldat cu victime, pedeapsa era între 5 -10 ani.

Potrivit noului amendament, pedepsele se majorează cu o treime

Cei care sunt prinși la volan fără permis riscă în continuare între 3 și 7 ani de închisoare. Însă, vor fi obligați să execute pedeapsa, indiferent dacă produc sau nu un accident – asta prevede cel de-al doilea amendament.

Practic, șoferii fără permis nu mai pot primi pedepse cu suspendare. Iniţiatorii proiectului speră ca astfel să-i descurajeze pe șoferii necalificați.

Senatul este primul for legislativ sesizat în acest caz.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: ICCJ va decide luni dacă se impune un prag minim de la care conducerea sub influența drogurilor se pedepsește penal | AUDIO


Ultimele stiri
Pedepse mai mari pentru cei care agresează profesorii. Un proiect de lege USR prevede majorarea sancțiunilor cu 25%…

România în Direct. Comasarea comunelor: aveți încredere în reforma PSD? | AUDIO

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează