Confidenţialitate


ICCJ va decide luni dacă se impune un prag minim de la care conducerea sub influența drogurilor se pedepsește penal | AUDIO


ICCJ va decide luni dacă se impune un prag minim de la care conducerea sub influența drogurilor se pedepsește penal | AUDIO

Înalta Curte de Casație și Justiție va decide luni, 11 noiembrie 2024, dacă se impune un prag minim de la care conducerea sub influența drogurilor se pedepsește penal, așa cum este în cazul consumului de alcool. Instanța Supremă a fost sesizată atât de Curți de Apel din țară, cât și de ONG-uri care au atras atenția că mai mulți șoferi care au luat anumite medicamente riscă să se aleagă cu dosare penale pentru consum de droguri la volan.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Instanța Supremă a fost sesizată, în februarie, de Curtea de Apel Brașov în cazul unui șofer care a picat testul privind consumul de droguri. Judecătorii l-au achitat pe acesta, după ce urme ale substanțelor psihoactive au fost găsite doar în urină, nu și în sânge, ceea ce înseamnă, potrivit specialiștilor, că șoferul ar fi fost expus cândva la acea substanță, dar în momentul în care se afla la volan nu mai era sub influența ei.

Judecătorii din Brașov, dar și alți magistrați din țară au solicitat instanței supreme să se pronunțe dacă este suficientă sau nu confirmarea prezenței drogurilor în organism, indiferent de cantitate sau e necesară stabilirea unui prag al concentrației acestei substanțe de la care capacitatea de a conduce e afectată.

Eugen Hriscu, medic psihiatru, la „Deșteptarea”, Europa FM: „Un om risca să fie acuzat de omor și de aceea avem nevoie de aceste praguri, nu ca să facilităm șoferilor drogați condusul”

În septembrie, după ce Înalta Curte a anulat pronunțarea ăn acest caz, medicul psihiatru Eugen Hriscu, explica în emisiunea „Deșteptarea” de la Europa FM, că aparatele drugtest moderne sunt capabile să detecteze cantități extrem de mici de substanță care nu afectează psihicul sau capacitatea de a conduce.

Și amintea de cazul vatamanului din București, depistat inițial pozitiv la consumul de droguri, deși luase un medicament pentru răceală. Testele de sânge au infirmat că acesta consumase substanțe interzise.

„Un om risca să fie acuzat de omor și de aceea avem nevoie de aceste praguri, nu ca să facilităm șoferilor drogați condusul, Doamne ferește, ci pentru a putea să facem diferența între niște urme de substanță aflate accidental sau rezidual în corpul uman și persoanele realmente intoxicate”, a explicat Eugen Hriscu la Europa FM.

Ce spun specialiștii în domeniu

Pe de altă parte, specialiștii spun că introducerea unui prag minim de la care consumului de droguri să fie pedepsit penal va duce la anumite tergiversări ale dosarelor, deoarece judecătorii vor fi nevoiți să ceară efectuarea de expertize medico-legale pentru a se stabili concentrația diferitelor droguri din organism și cum au afectat acestea capacitatea de a conduce.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Medic psihiatru, despre propunerea ministrului de Interne ca anumite medicamente să fie interzise la volan: Este iresponsabil. Presupune ca oamenii să aleagă între a-și lua tratamentul și a conduce | AUDIO


Ultimele stiri
Aplicația e-Terra a fost repornită. Cine are acces și ce se întâmplă cu cele aproape 94.000 de cereri…

Anchetă în Popești-Leordeni într-un caz în care peste zece copii au fost înghesuiți într-o mașină și în portbagaj.…

România, Ungaria și Slovenia vor beneficia de sprijin european pentru acoperirea consumului de energie la orele de vârf…

Zona Brațului Bala, supravegheată de patrule ale Poliției și Gărzii de Coastă după o presupusă tentativă de furt…

Piața auto din România scade cu 28,2% în iulie. Mașinile electrificate își măresc cota | AUDIO

Libanul abolește pedeapsa cu moartea, devenind prima ţară din Orientul Mijlociu care aprobă o astfel de măsură

Ucraina vrea să transporte cereale prin Moldova până la Portul Constanța, pe calea ferată. Kievul ar fi cerut…

Cum se raportează românii la economia de curent în criza energetică: Unii susțin că „trebuie să ajutăm și…

Sprijin pentru Columbia din partea ONU și a mai multor state după cutremurul care a ucis peste 160 de…

Centrala nucleară de la Cernavodă ar putea fi oprită în cel mult două zile, din cauza nivelului scăzut…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează