Confidenţialitate


Pasagerii unui avion British Airways, evacuați de pe aeroportul Charles de Gaulle


Pasagerii unui avion British Airways, evacuați de pe aeroportul Charles de Gaulle

Pasagerii unui avion aparţinând companiei British Airways au fost evacuaţi duminică pe aeroportul Charles de Gaulle, la Paris, ”din motive de securitate”, a anunţat un reprezentant al aeroportului.

Zborul BA303 urma să decoleze către Aeroportul Heathrow, la Londra, însă avionul a fost evacuat, a precizat acest oficial. Informația apare și pe rețeaua Twitter.

 

 

 

Avionul a fost înconjurat, pe pistă, de poliţie şi pompieri, scrie The Independent. Aeronava urma să decoleze dimineţa la ora locală 7.25 (8.25, ora României), însă pasagerii au fost informaţi cu puţin timp înainte de decolare că o ”ameninţare directă” a fost făcută la adresa aeroportului.

Potrivit unui pasager James Anderson, poliţişti înarmaţi au percheziţionat pasagerii zborului, iar pompieri au asistat la percheziţii.

Avionul urma să aterizeze la Londra la ora locală 7.45 (9.45, ora României).

Toţi pasagerii au primit undă verde după percheziţiişi li s-a spus că vor putea să ia alt zbor, mai târziu, duminică.

”Siguranţa şi securitatea clienţilor noştri şi echipajului sunt întotdeauna proritatea noastră”, a declarat un purtător de cuvânt al British Airways citat de The Independent. ”Verificări de securitate suplimentare sunt efectuate ca măsură de precauţie. Nu vom opera niciodată un zbor până nu este sigur”, a adăugat reprezentantul BA.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează