Confidenţialitate


Partidele de opoziție cer pentru a treia oară suspendarea președintelui Klaus Iohannis. Liderii coaliției, întâlnire programată luni | AUDIO


Partidele de opoziție cer pentru a treia oară suspendarea președintelui Klaus Iohannis. Liderii coaliției, întâlnire programată luni | AUDIO

A treia încercare de suspendare a președintelui Klaus Iohannis – Continuă luni, 10 februarie, procedurile în Parlament după ce săptămâna trecută opoziția a depus o solicitare cu 178 de semnături de la POT, AUR, SOS și USR.  Între timp, unele voci politice vorbesc despre demisia lui Klaus Iohannis. Președintele UDMR Kelemen Hunor susţine că demisia preşedintelui din funcţie ar fi „varianta corectă”. Și candidatul la președinție din partea coaliției aflate la guvernare Crin Antonescu a adus în discuție posibilitatea ca președintele să își anunțe retragerea din funcție. Liderii coaliției au programată luni o întâlnire. 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Opoziția mai face o încercare să îl suspende pe președintele Iohannis. Are semnăturile necesare. Cererea este semnată de 178 de parlamentari de la POT, AUR, S.O.S. România şi USR, precizează formaţiunea Partidul Oamenilor Tineri. Liderul POT, Anamaria Gavrilă, a afirmat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că au fost adăugate 26 de semnături ale unor parlamentari ai USR.

Cu voturile de care are nevoie este însă un alt calcul. Președintele poate fi suspendat din funcție cu majoritatea voturilor senatorilor și deputaților, adică un total de 234.

Ilie Bolojan, președintele PNL și președintele Senatului: Dacă această cerere ar trece, am avea un referendum de suspendare care s-ar organiza exact în perioada campaniei de prezidențiale

Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan explica în weekend la Antena 3 pașii procedurali în cazul acestei solicitări. Liberalul este de părere că inițiativa este „un joc politic”.

„Va fi organizat, conform procedurii, un birou comun al celor două camere, care, constatând că sunt respectate condițiile de convocare a plenului reunit, această cerere va ajunge pe ordinea de zi. În varianta în care să spunem că această cerere ar trece, gândiți-vă că am avea un referendum de suspendare care s-ar organiza exact în perioada campaniei de prezidențiale”, a declarat Ilie Bolojan.

Unele voci vorbesc de demisia șefului statului. Întrebat la Prima TV de ce liderii coaliţiei nu au curajul să-i ceară demisia lui Klaus Iohannis, liderul UDMR a arătat că i-ar transmite acest mesaj dacă ar avea ocazia.

Kelemen Hunor, președintele UDMR: „Ne-ar ajuta pe toți”

„Fără nicio supărare, din punct de vedere politic asta ar fi varianta bună, corectă în acest moment. Ne-ar ajuta pe toți”, a spus Kelemen Hunor.

Candidatul la președinție din partea coaliției aflate la guvernare, Crin Antonescu a adus și el în discuție această variantă în contextul în care astăzi are loc o nouă ședință a coaliției. La postul public de televiziune a fost întrebat despre această întâlnire.

Crin Antonescu: O variantă ar fi și ca președintele să se retragă

„Pot să presupun că poate fi vorba de… și varianta în care președintele decide să se retragă, asta ar fi o variantă, ar putea fi o discuție despre procedura de suspendare care începe în Parlament”, a spus Crin Antonescu.

Vă reamintesc Klaus Iohannis a declarat recent că nu își va da demisia de la palatul Cotroceni.

Sursa foto: Inquam Photos / Mălina Norocea

Citește și: Legea bugetului de stat pe 2025, promulgată de președintele Klaus Iohannis


Ultimele stiri
Percheziții în București și trei județe într-un dosar privind exporturi de utilaje către Belarus | AUDIO

Va pica sau va trece Guvernul Mureșan? Ce cred oamenii: „N-are voturi. PSD-ul n-are niciun interes” | AUDIO

Ultima zi pentru plata impozitelor locale fără penalități. Ce taxe trebuie achitate până pe 30 septembrie | AUDIO

Bogdan Ivan: Nu am discutat cu ambasadoarea SUA în Grecia despre demiterea Guvernului Bolojan: „aceste speculații nu ne…

Euro se apropie de 5,28 lei. Instabilitatea politică pune presiune pe cursul valutar | AUDIO

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, cere astăzi votul Parlamentului: „fiecare parlamentar va decide prin votul său dacă ne apucăm…

Călin Georgescu și omul de afaceri Ionel Rusen au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Decizia este…

O scrisoare de dragoste trimisă de Brâncuși uneia dintre femeile pe care le-a filmat în atelierul său, scoasă…

Audierile miniștrilor propuși în Cabinetul Mureșan continuă. Miercuri urmează votul în Parlament | AUDIO

Piața Victoriei. Independență energetică sau plocon pentru Trump? Răspunde Bogdan Ivan, fost ministru al Energiei



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează