Confidenţialitate


Ordonanţa privind unele măsuri fiscal-bugetare, cunoscută drept “Ordonanţa trenuleţ”, a fost publicată în Monitorul Oficial


Ordonanţa privind unele măsuri fiscal-bugetare, cunoscută drept “Ordonanţa trenuleţ”, a fost publicată în Monitorul Oficial

Actul normativ aduce schimbări importante în domeniul cheltuielilor publice. Principalele prevederi sunt legate de salarii, angajări și restructurări, iar vizați sunt peste 1,3 milioane de angajați la stat.

Potrivit ordonanţei, reorganizarea instituţiilor publice a fost amânată până la mijlocul anului 2024.

De la 1 ianuarie 2024 salariile bugetarilor cresc cu 5% față de decembrie 2023.

Salariile de bază ale angajaților din învăţământ se majorează, în medie, cu 20% anul viitor, în două tranşe: la 1 ianuarie și la 1 iunie, dar ordonanța nu specifică procentele acestor majorări.

Sporurile, indemnizaţiilor, compensaţiile și primele se mențin în 2024 la nivelul din decembrie 2023.

Orele suplimentare efectuate se vor compensa numai cu timp liber; excepție fac angajații din instituțiile militarizate, pentru care baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda sau salariul de bază.

Cine deține un titlu titlul ştiinţific de doctor primește o indemnizaţie în valoare de 50% din nivelul salariului de bază minim brut.

Se suspenda consursurile sau examenele pentru ocuparea posturilor vacante din instituţiile publice; excepțiile vor trebui temeinic justificate, se arată în textul ordonanței.

În 2024 se mențin alocaţiile pentru hrană, la nivelul acordat pentru luna decembrie 2023.

Indemnizaţia lunara de merit se vă menţine anul viitor la nivelul de acum, de 6.240 de lei.

Biletele de valoare nu vor mai fi acordate în 2024, cu excepţia tichetelor de creşă, iar premii se vor putea acorda doar sportivilor, elevilor și studenților cu performanţe deosebite la concursuri naționale și internaționale.

Sursa Foto: Facebook Guvernul României
Citiți și: Ungaria avertizează public Bulgaria că îi va bloca aderarea la Schengen dacă nu abrogă taxa pe tranzitul gazului rusesc | AUDIO


Ultimele stiri
Spania: Cod roșu de ploi abundente în Castellón, Valencia și Tarragona. Meteorologii avertizează: ar urma să cadă peste…

Alcaraz se opune meciurilor mai scurte la Grand Slam-uri: „Distrugem moștenirea”

Franța: Protestele din școli s-au extins și în universități. Aproximativ 30 de campusuri au fost blocate

Americanii, îngrijorați de riscurile inteligenței artificiale. 86% susțin introducerea unor reguli mai stricte pentru companiile de AI

Arad: Ce cred oamenii despre pașii pe care ar trebui să-i facă președintele Nicușor Dan după respingerea Guvernului…

Republica Moldova a aprobat strategia energetică până în 2050. Investiții de 43 de miliarde de euro | AUDIO

Secțiunea Suplacu de Barcău – Chiribiș, parte din Autostrada A3 Transilvania, ar urma să fie dată în circulație…

Tricolorii se pregătesc pentru al treilea meci din Liga Națiunilor, împotriva Poloniei. România, pe ultimul loc în grupă…

Nicușor Dan, la deschiderea anului universitar: Nevoia de cunoaștere a istoriei țării este fundamentală. „Miza este să fim…

Portugalia înăsprește legea prin care cei care nu își achită la timp chiria sunt evacuați. Principalele modificări |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează